inTurda.ro

Continuăm să investim în educație – programul after – school un ajutor real pentru părinții din Câmpia Turzii

Continuăm să investim în educație – programul after – school un ajutor real pentru părinții din Câmpia Turzii

Continuăm să investim în educație – programul after – school un ajutor  real pentru părinții din Câmpia Turzii
octombrie 04
10:58 2019

Continuăm să investim în educație – programul after – school un ajutor
real pentru părinții din Câmpia Turzii

La inițiativa primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae
LOJIGAN, în anul 2016 a fost demarat Programul de tip Şcoală după
Şcoală.

Începând din anul şcolar 2019-2020, se asigură din bugetul local plata
mesei pentru 180 de elevi din ciclul primar de la toate şcolile din
municipiu.

Municipiul Câmpia Turzii este singura Unitate Administrativ Teritorială
din județul Cluj care desfășoară program after-school, în afară de celor
private.

De asemenea în acest an a fost suplimentat bugetul alocat pentru masa
fiecărui elev în parte, comparativ cu alocările bugetare de anul trecut.

Astfel, dacă anul trecut, pentru programul Școală după Școală erau
alocați 83.000 de lei, în acest an suma a crescut la 120.000 de lei, o
creștere cu 44.5% a valorii finanțărilor dedicate proiectului Programul
de tip Școală după Școală este pe trend ascendent, la Câmpia Turzii.

Astfel, potrivit datelor statistice, în anul 2017 au fost înscriși 100
de elevi în program, în 2018 la fel, dar în anul 2019, numărul acestora
aproape s-a dublat, datorită implicării administrației locale în bunul
mers al programului.

Acesta este derulat în toate şcolile din municipiu care au învăţământ
primar. Din partea Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” au existat 60 de
cereri, a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” 76 de cereri şi a Liceului
Teoretic „Pavel Dan” 33, în baza solicitării scrise a fiecărei unităţi
de învăţământ.

„Având în vedere programul încărcat al părinților, dintre care mulți fac
și naveta, am luat hotărârea de a suplimenta numărul de locuri din
After-school. Suntem conștienți de dinamica societății din Câmpia
Turzii, motiv pentru care venim în sprijinul cetățenilor, inclusiv în
problema îngrijirii celor mici. Prin suplimentarea locurilor din
After-school ne asigurăm că minim 180 de copii din orașul nostru vor
avea un program bine pus la punct până la orele 16:00 în fiecare zi,
astfel încât părinții lor să nu cheltuie bani cu bone sau să apeleze la
alte resurse.”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului
Câmpia Turzii.

Organizarea programului se face pe baza unui regulament intern, elaborat
de fiecare unitate de învăţământ. Totodată, fiecare școală care
derulează acest program va avea obligația să-și gestioneze bugetul și să
asigure toate resursele necesare.

În ceea ce privește suplimentarea bugetului dedicat programului
„After-school”, grație unei modificări legislative, administrației
locale îi revine sarcina asigurării finanțărilor pentru masa copiilor.
În anii precedenți, se asigura salarizarea profesorilor, cu câte 7.5 lei
pentru fiecare elev. Acum, pentru fiecare elev în parte, pentru servirea
mesei în sistem catering, se finanțează cu 8.5 lei/zi.

„Cred în succesul acestui program și cred în facilitățile pe care le
creează atât pentru elevi, prin impulsionarea diversificării meselor,
datorită sistemului catering, dar și pentru părinți și am certitudinea
că, prin implementarea acestui program, părinții din municipiul nostru
beneficiază de o nouă formă de sprijin în activitatea de parenting”, a
adăugat primarul, Dorin Nicolae LOJIGAN.

Direcția Relații cu Comunitatea

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
17 străzi din Cartierul Primăverii și limitrof acestuia vor fi asfaltate! Contractul a fost semnat

Primarul Municipiului Turda, Matei Cristian, a semnat în această săptămână, la București, contractul de finanțare prin care vom asfalta 17...

Închide