inTurda.ro

Proiectul ”MĂ ÎNȚELEG ȘI TE ÎNȚELEG”, ajuns la final

Proiectul ”MĂ ÎNȚELEG ȘI TE ÎNȚELEG”, ajuns la final

Proiectul ”MĂ ÎNȚELEG ȘI TE ÎNȚELEG”, ajuns la final
decembrie 02
10:01 2019

                                                                                                     Câmpia Turzii, 29.11.2019

Proiectul MĂ ÎNȚELEG ȘI TE ÎNȚELEG”, proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Câmpia Turzii, al cărui beneficiar este Asociația Pro Assisto, s-a implementat în municipiul Câmpia Turzii,  în perioada de 24.09 – 30.11.2019.

            Scopul proiectului a fost regenerarea capacității de emulație și reacție a comunității prin actul științific și artistic

 Obiectivul general: Formarea capacităților intelectule, afective și practice.

Obiective specifice:

stimularea dezvoltării inteligenței emoționale la copii de vârstă școlară;

– învățarea de către cadrele didactice a noi tehnici de abordare a copilului prin prisma dezvoltării inteligenței emoționale;

– Conștientizarea rolului inteligenței emoționale la copii, de către părinți, în procesul de integrare socială a copiilor.

            Proiectul și-a atins obiectivele propuse:

  • 158 de copii cu vârsta cuprinsă între 9-10 ani, clasele a III-a și a IV-a, de la Liceul ”Pavel Dan” din Câmpia Turzii, participanți la ateliere de dezvoltare emoțională, au conștientizat emoțiile și au învățat să le exprime
  • 100 părinți au participat la activitățile proiectului: 34 la atelierele tematice și 100 de părinți la expoziția interactivă, care a avut și o componentă de familiarizare cu noțiunea de inteligență emoțională;
  • 15 cadre didactice au fost prezenți la un atelier tematic, în care s-au discutat teehnici de abordare ale copiilor din perspectiva inteligenței emoționale;
  • Au fost realizate 200 de pliante tematice.

 

            De menționat, deosebita colaborare cu Liceul „Pavel Dan”, a cărui cadre didactice s-au implicat în mod activ în derularea activităților, manifestând interes și dedicare.

            Valoarea totală finală, eligibilă, a proiectului este de 22 700 lei, din care finanțarea  nerambursabilă este de 20.430 lei.

 

Pentru mai multe informaţii privind proiectul puteți contacta:

Coordonator  proiect: Floriana Prahoveanu,     tel.0748023580,

                                                                             email:proassisto@yahoo.com

                                                                              florianaprahoveanu@yahoo.com

       “Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar și obligatoriu poziţia oficială a Municipiului Câmpia Turzii”

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Municipiul Câmpia Turzii serbează Ziua Internațională a Persoanlor cu dizabilități, printr-un eveniment de excepție – denumit „Ziua Îngerilor”

  Și îngerii au ziua lor La nivel mondial ziua de 3 decembrie este Ziua Internaţională a Persoanelor cu dizabilităţi. Data...

Închide