inTurda.ro

PLUS Turda – perspective și obiective

PLUS Turda – perspective și obiective

PLUS Turda – perspective și obiective
ianuarie 25
14:33 2020

Comunicat de presa:

PLUS Turda – perspective și obiective

Suntem un partid tânăr, cu principii solide, care crește încet și sigur. Ne dorim să atragem oameni de calitate din întreaga societate, care să aducă plus-valoare și consistență echipei noastre, oameni care doresc să se implice în dezvoltarea comunității locale.

Suntem convinși că politica trebuie să se facă pentru cetățean și construim un proiect sănătos și necesar Turzii.

Prioritățile noastre imediate sunt:
• Elaborarea unui proiect de guvernare locală, cu obiective măsurabile și termene clar stabilite, care să propună soluții la problemele turdenilor, dar mai ales să ofere o viziune de dezvoltare a orașului. Suntem conștienți că dezvoltarea unei comunități se desăvârșește doar prin participarea activă a membrilor ei, așa că am demarat o campanie de consultare publică a turdenilor. Astfel, prin intermediul unui sondaj on- line (Sondaj PLUS Turda), dorim să aflăm care sunt opiniile și așteptările concetățenilor noștri. Informațiile obținute se vor regăsi în programul nostruelectoral pentru alegerile locale din 2020.

• Constituirea unei echipe de candidați PLUS pentru Primăria și Consiliul LocalTurda. Echipa va rezulta în urma unui proces de alegeri interne, aflat îndesfășurare, care se va finaliza la începutul lunii martie. După constituirea echipei PLUS, vom începe negocierile cu USR Turda, pentru stabilirea echipei Alianței USR PLUS care va intra în competiția electorală locală din acest an. Prin urmare, ne delimităm de informațiile apărute în presă despre eventualii candidați PLUS laalegerile locale. Când vom avea lista finală, o vom face publică.

• Deschiderea unui sediu PLUS Turda, care să permită localizarea noastră și să faciliteze contactele directe cu turdenii. În acest sens, așteptăm încă răspuns la cererea noastră înaintată Primăriei Turda (nr. 21797/101.10.2019) pentru atribuirea,în regim de închiriere, a unui spațiu cu destinație de sediu de partid politic, situatadministrativ în Turda.

Turda, 25 ianuarie 2020 PLUS Turda

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
S-a constituit Organizația PRO ROMANIA din Comuna Băișoara

In data de 24 ianuarie 2020 a avut loc ședința de constituire a Organizației PRO ROMANIA din Comuna Băișoara ....

Închide