Ca urmare a măsurilor luate de Departamentul pentru Situații de Urgență cu privire la pandemia de coronavirus, meciul dintre AHC Potaissa Turda și CSM Făgăraș, programat sâmbătă (ora 18:00), se va desfășura fără spectatori.

Ne pare rău că s-a ajuns la această decizie, publicul turdean fiind parte a familiei AHC Potaissa Turda. Dar, având în vedere pandemia de coronavirus, considerăm că această decizie este una benefică, atât pentru jucători, cât și pentru spectatori.

Este de așteptat ca aceeași măsură să fie luată și pentru partida cu CS Dinamo București (luni, ora 15:00).

Suporterii echipei noastre vor putea urmări partida în direct pe canalul YouTube al site-ului TurdaNews.