inTurda.ro

IMOGEN Cluj a început de astăzi să prelucreze probe pentru testarea COVID-19. Rezultate în 24 de ore

IMOGEN Cluj a început de astăzi să prelucreze probe pentru testarea COVID-19. Rezultate în 24 de ore

IMOGEN Cluj a început de astăzi să prelucreze probe pentru testarea COVID-19. Rezultate în 24 de ore
aprilie 02
14:23 2020

Laboratorul de Testări Genetice – Imogen, din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a început de astăzi să prelucreze primele probe pentru testarea COVID-19.

Trei echipamente medicale de tip Real Time PCR vor prelucra 100-120 de probe pe zi, obținute prin extracție manuală. Două echipamente au fost oferite în custodie temporară de către Universitatea Babeș- Bolyai și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, iar al treilea a fost achiziționat de spital, împreună cu un extractor automat.

Valoarea echipamentelor achiziționate de spital (aparat PCR și extractor automat) se ridică la aproape 950.000 lei. Începând cu data de 10 aprilie, când se va livra extractorul automat, vom prelucra aproximativ 500 probe/zi, în condițiile în care personalul va lucra aproximativ 10-12 ore zilnic.
Rezultatele se pot elibera în 24 de ore de la primirea probei. Testele se efectuează din exudat nazo-faringian, prelucrat cu metoda moleculară.

”Mulțumim Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară pentru solidaritate și profesionalism.

Vă mulțumim, de asemenea, și vouă, celor care ați donat. Aproximativ 280.000 lei strânși în urma sponsorizărilor s-au alocat pentru achiziționarea a 3072 de kituri de detecție și 3200 kituri de extracție, necesare testării.

Împreună suntem puternici!”, transmit oficialii Spitalului.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Știrile POZITIVE ale zilei! Informații pozitive în contextul pandemiei de COVID19.

Stirile pozitive ale diminetii: - România a fost inclusă de Organizația Mondială a Sănătății în programul său masiv de testare...

Închide