inTurda.ro

Comunicat: Demagogie pe timp de pandemie

Comunicat: Demagogie pe timp de pandemie

Comunicat: Demagogie pe timp de pandemie
aprilie 24
09:23 2020

Proiectul de Lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid – 19 a fost dezbătut și votat astăzi în plenul Camerei Deputaților.

Țin să menționez că acest proiect a fost inițiat de PSD, iar Partidul Național Liberal l-a susținut, cum este normal și firesc atunci când vorbim despre un proiect benefic pentru comunitate.

În timpul dezbaterii proiectului, am rămas surprins de tupeul celor de la PSD care au început să acuze Guvernul PNL pentru lipsurile din sănătate.

Cum poți, după ce ani de zile la rând ai condus acest sistem de sănătate, să vii și să arăți cu degetul spre un Guvern care în nici 6 luni de zile a trebuit să se confrunte cu deficitul lăsat în urmă, cu rezervele secate și cu stocurile goale?

Cum poți vorbi despre sănătate când ai blocat proiectele spitalelor regionale doar pentru că erau bani europeni și nu puteai să bagi mâna la borcanul cu miere?

Cum poți să vorbești despre sănătate când președintele și premierul PSD de la aceea vreme, Victor Ponta, a fugit în Turcia pentru o banală operație la genunchi?

Cum poți vorbi despre sănătate când un fost ministru al sănătății de la PSD este prins în flagrant când lua mită?

Cum poți să vorbești despre Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, unde administrația liberală condusă de Gheorghe Flutur a investit și va investi în continuare, când sub conducerea PSD se află atâtea alte spitale unde aerul comunist este la fel de prezent ca acum 30 de ani?

Asta înseamnă să fii ipocrit! Și după aceea, noi politicienii, ne mai mirăm că cetățenii, pe bună dreptate, ne înjură și ne condamnă. 

Este adevărat că Județul Suceava a fost cel mai afectat de infecția cu #COVID19, însă cauzele sunt altele, nu investițiile realizate de Consiliul Județean la Spitalul ”Sfântul Ioan cel Nou”. Să nu uităm că acest spital este unul dintre cele mai moderne unități spitalicești din țară. Și să nu uităm că una este coordonarea medicală și alta este administrarea unității pe care o face autoritatea locală.

Pentru situația în care se află sistemul de sănătate putem arăta cu degetul spre întreaga clasa politică din ultimii 30 de ani, însă acest lucru nu va schimba cu nimic viitorul. Pentru a face o schimbare reală trebuie ca noi, noua generație de politicieni, să învățăm din greșelile trecutului și astfel putem evita situația de a fi arătați cu degetul de către copiii și nepoții noștri în viitor.

Închei prin a le mulțumi celor din linia întâi: cadre medicale, militari, polițiști pentru efortul depus în această perioadă, dar și celor care respectă indicațiile autorităților și astfel contribuie în mod activ la această luptă împotriva coronavirusului de tip nou.  

Haideți să vedem ce „rău” a făcut domnul Flutur cu spitalul de la Suceava. În acest sens am atașat mai jos câteva poze. Judecați voi!!!! 

Sorin-Dan Moldovan, Deputat PNL de Cluj

București, 23.04.2020

 

Related Articles

Citește articolul precedent:
9080 lei s-au adunat până acum din licitații și donații în cadrul proiectului #TurdaMergeMaiDeparte

9080 lei s-au adunat până acum în cadrul celor 2 campanii de licitaţii organizate. Aceasta e reuşita unor cuvinte simple:...

Închide