inTurda.ro

Cum se vor încheia mediile elevilor în acest semestru. Ce se întâmplă cu cei care au doar o singură notă sau aflaţi în situaţie de corigenţă

Cum se vor încheia mediile elevilor în acest semestru. Ce se întâmplă cu cei care au doar o singură notă sau aflaţi în situaţie de corigenţă

Cum se vor încheia mediile elevilor în acest semestru. Ce se întâmplă cu cei care au doar o singură notă sau aflaţi în situaţie de corigenţă
aprilie 29
10:35 2020

Autorităţile au decis ca şcolile şi universităţile să nu se mai reia în acest an, însă sunt mulţi elevi cu o singură notă la diferite materii.

Ministerul Educației a aprobat măsurile cu privire la reluarea cursurilor după încheierea stării de urgență. Așa cum a declarat ministrul Educației, vor veni la școală numai elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, începând cu 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă, cu mască și mănuși, iar clasele vor fi dezinfectate după fiecare grupă.

Iată cum vor fi încheiate mediile la ciclul primar:

Scenariul 1:  Dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea, se încheie situația școlară semestrială cu aceste calificative.

Scenariul 2: Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online.

Scenariul 3: Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, al doilea calificativ pentru semestrul al II-lea va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru.

Scenariul  4: Dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea, media anuală devine media semestrului I.

Cum se vor încheia mediile la învățământul gimnazial și liceal, postliceal și profesional:

Scenariul 1: Dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al II-lea, se încheie media cu aceste note.

Scenariul 2 :Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă.

Scenariul  3: Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Scenariul 4: Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I.

Scenariul 5: Dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență).

Related Articles

Citește articolul precedent:
Anunț: Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 30.04.2020, între orele 9.00 - 18.00, în municipiul Câmpia Turzii. Sunt afectate...

Închide