OPINIE: Cum să deznădăjduiești fiind sănătos, când altul în ceasul morții e plin de speranță?
Cum să deznădăjduiești fiind sănătos, când altul în ceasul morții e plin de speranță?
Miercuri am vizitat o pacientă. Era tare veselă că a reușit să se împărtășească. Mi-a zis că luni va merge să-și mai facă o analiză, apoi miercuri vrea să-l întâlnească iar pe Hristos. N-a mai apucat. Dar l-a întâlnit, mai adevărat, în ziua Învierii, duminică.
De-a lungul timpului, am întâlnit mulți pacienți terminali plini de speranță. Și nu doar la nivel declarativ. Unii fac exerciții fizice (atât cât le permite sănătatea) în încercarea – iluzorie, dar plină de speranță – de a se recupera. Alții se uită la un meci de fotbal și fac pariuri mentale legate de posibilitățile de calificare ale diferitelor echipe. Mai sunt și persoane care, în ciuda durerii și a slăbiciunii care le amintesc din timp în timp de efemeritatea vieții, fac planuri pentru „la vară”, când e mult de lucru la țară.
Toți își proiectează activitățile și gândurile în viitor, fără a ține seamă, câtuși de puțin, de iminența morții. Unii ar cataloga-o drept lipsă de ancorare în realitate. În fapt, e vorba de puterea de a nu deznădăjdui niciodată, indiferent de greutatea momentului. Iar la unii, e în plus credința că și de trăim și de murim, ai Domnului suntem.
Dar noi, cei sănătoși? Cei care deznădăjduim când e salariul mai mic decât ne-am fi așteptat, sau că vacanța în Tenerife n-a fost pe măsura așteptării și a costurilor? Noi n-avem motive reale. Doar fițe. Starea firească a omului e cea de mulțumire.
Știți de ce Judecata de Apoi e „înfricoșătoare”? Pentru că Dumnezeu ne va pune față-n față cu ei. Oameni ca noi. Doar mai încercați. Și cu un răspuns mult mai bun.
Pr. Dr. Bogdan Chiorean
