inTurda.ro

Ministrul Fondurilor Europene: 1,2 milioane de români vor primi pachete alimentare și de igienă corporală

Ministrul Fondurilor Europene: 1,2 milioane de români vor primi pachete alimentare și de igienă corporală

Ministrul Fondurilor Europene: 1,2 milioane de români vor primi pachete alimentare și de igienă corporală
mai 22
08:20 2020

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă care reglementează sistemul de distribuţie a pachetelor cu produse de igienă şi alimentare destinate persoanelor aflate în situaţie de vulnerabilitate. Aproape 1,2 milioane de români vor beneficia de aceste pachete. 

Pe 4 iunie ar urma să înceapă distribuţia pachetelor de igienă corporală, iar pe 15 iunie a pachetelor alimentare, a arătat Marcel Boloş joi, în debutul şedinţei de Guvern.

„Este vorba de 1.188.000 de beneficiari care aşteaptă această măsură şi venim azi cu un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează sistemul de distribuţie a acestor pachete alimentare. Pe lângă aceasta, de asemenea avem trusele de igienă corporală care vor ajunge, în general, la persoanele care se află în risc de sărăcie. (…) Cu data de 4 iunie începe distribuţia pachetului de igienă corporală şi începând cu data de 15 iunie începe distribuţia pachetelor alimentare”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Boloş a subliniat că distribuţia va începe în judeţele care cele mai afectate de criza generată de noul coronavirus.

„Este, de asemenea, un proiect de act normativ aşteptat de industria alimentară. (…) 225 de milioane de euro (reprezintă alocarea de fonduri europene n.r.). Pentru făină albă, sprijinim industria panificaţiei cu 35.000 de tone de făină albă care ar urma să fie cumpărată din piaţă şi să ajungă în pachetele alimentare. Făină de mălai: 28.000 de tone. E un proiect pe care îl aşteaptă industria alimentară. (Procedura de licitaţie – n.r.) a fost încheiată, contractele sunt încheiate”, a spus el.

Pachetele cu produse de igienă şi alimentare au fost achiziţionate de Ministerul Fondurilor Europene, în baza Programului operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate” – POAD.

Related Articles

Citește articolul precedent:
VIDEO/FOTO: Vezi cum avansează lucrările de modernizare pe strada Alexandru Ioan Cuza.

Avansează lucrările de modernizare pe strada Alexandru Ioan Cuza. Strada va fi complet reabilitată cu finanțare europeană și este cuprinsă...

Închide