inTurda.ro

APAH-RO: ”Pacientii cu hepatită au nevoie de acces permanent la asistentă medicală și tratament”

APAH-RO: ”Pacientii cu hepatită au nevoie de acces permanent la asistentă medicală și tratament”

APAH-RO: ”Pacientii cu hepatită au nevoie de acces permanent la asistentă medicală și tratament”
iunie 23
21:12 2020

APAH-RO: ”Pacienții cu hepatită au nevoie de acces permanent la asistență medicală și tratament”

                          

            Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) trage cu semnal de alarmă cu privire la numeroasele probleme legate de accesul la tratament și în instituțiile medicale, dar și de comunicarea cu medicii responsabili, dificultăți cu care se confruntă bolnavii cu hepatită în ultimele luni. 

            APAH-RO a solicitat autorităților competente (Ministerul Sănătății și CNAS) să vină cu precizări suplimentare și imediate privind: defășurarea procedurilor în cazul tratamentului cu interferon free în cele 17 centre agreate prin contractele cost-volum-rezultat, dar și accesul tuturor bolnavilor cu afecțiuni hepatice în spitalele de boli infecțioase, secțiile de gastroenterologie, Institutele de Gastroenterologie și Hepatologie din toată țară.

Asociația se află permanent în contact cu pacienții prin deschiderea unui tel verde de la începutul lunii mai. De asemenea, APAH face apel la bolnavi și aparținătorii acestora să păstreze legătura cu medicul de familie, dar și cu specialistul, pentru orice nelămurire privind starea de sănătatea, inițierea sau continuarea tratamentului.

”Dacă marginalizăm situația pacienților cu diferite forme de hepatită nu facem decât să zădărnicim eforturile, medicale și financiare, depuse până acum în lupta de eliminare a acestei boli cronice din societatea românească și din întreaga lume. Am păstrat o colaborare cât mai strânsă cu medicii pentru a gestiona cât mai eficient lucrurile. Din păcate, numărul testărilor a scăzut în această perioadă, iar o parte din persoanele diagnosticate cu dosarele deja gata de a începe tratamentul au fost amânate. Apelul APAH-RO către autorități, în special către Ministerul Sanatatii, este de a oferi cât mai multe informații, cât mai clare, pentru reluării procesului de testare, diagnosticare și tratament. Pacienții cu afecțiuni hepatice au nevoie urgentă să ajunga la medicul curant aflat în spitale. Sunt încă multe situații în care, din cauza unei investigații ce nu poate fi efectuată decât în spital, pacientul nu își poate începe terapia antivirala,” declară Marinela Debu, președinte APAH-RO.

”Este necesar să creștem nivelul de conștientizare și educare a populației privind pericolul  pe care îl reprezintă  hepatitele virale pentru sănătatea noastră. Medicul de familie are un rol important în implementarea măsurilor de prevenție, dat fiind că vaccinarea este principala  metodă de prevenire a hepatitelor de tip A și B. De asemenea, medicul de familie joaca un rol important  în  depistarea și monitorizarea  pacienților cu  hepatite virale. La fel de importante sunt măsurile de protecție  pe care populația  trebuie să le aplice, atat în viața persoanală, cât și în colectivitate,” precizează Adela Cojan, președinte CNAS.

Grupul de Gastroenterologie al Societătii Naționale de Medicina Familiei, reprezentat de doctor Ligia Moșneaga și doctor Mihaela Udrescu, face următoarele recomandări: ”Am parcurs alături de pacienții noștri o perioadă destul de dificilă din multe puncte de vedere. Ca o particularitate, în acest timp  a fost necesară evaluarea  pacienților din punctul de vedere al riscului de severitate a formei de COVID, în funcție de comorbiditățile existente deja.Toți pacienții au fost susținuți în a-și continua tratamentele cronice și în a solicita consultații la distanță pentru a evita automedicația. Acolo unde a fost posibil au fost monitorizați pacienții, iar în cazurile în care au fost indicate recoltări de analize, a fost recomandată și continuarea screeningului pentru hepatitele virale tip B și C. În funcție de necesitate, medicii de familie au luat legatura cu specialiștii pentru rezolvarea cazurilor, internarea sau temporizarea lor, sau îndrumarea către ambulatorii de specialitate. De asemenea, s-a păstrat contactul cu asociațiile de pacienți pentru a eficientiza corect abordarea cazurilor.”

”Ceea ce trăim acum când vorbim de această pandemie nu a trăit nimeni dintre noi. Este o realitate care s-a resimțit puternic la nivelul sistemului de sănătate. Chiar și țări cu sisteme de sănătate performante au fost depășite de situație. Chiar și în aceste condiții România trebuie să găsească echilibru pentru a putea să asigure sănătatea pacienților, indiferent că au sau nu Covid19. Pacienții cu hepatite cronice virale trebuie să primească evaluarea corectă și tratamentul necesar în acest moment fără întârziere,” afirmă doctor Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”.

”Pandemia COVID-19 a pus întreg sistemul medical, la nivel global, în fata unei provocări fără precedent în ceea ce privește resursele materiale și umane. Bolile cornice hepatice, precum infecțiile cronice B/C, boala hepatică alcoolică sau ficatul gras nonalcoolic, care afectează 1,5 miliarde de persoane reprezintă o proporție semnificativă din totalul bolilor cronice. În contextual pandemiei, necesarul alocării resurselor materiale către alte domenii din sănătate conduce la apariția unui impact negativ asupra managementului pacientului cu boală cronică hepatică. Acesta continuă să necesite atenție medicală. Pe de altă parte, pacienții cu boli hepatice cronice reprezintă o categorie vulnerabilă, cu un risc mai mare de a contacta infecția cu SARS-CoV2 și de a suporta consecințele complicațiilor acesteia. Cel mai mare risc de infecție SARS-CoV2 sau/și o evoluție severă a COVID-19 sau/și un risc crescut de decompensare și insuficiență hepatică cronică acutizată îl au pacienții cu ciroza hepatică decompensată, hepatocarcinom, boli autoimune în tratament imunosupresor și pacienții transplantați hepatic. Pacienții obezi cu hepatitacronica B sau C ar putea avea un risc mai mare de evoluție severa în cazul asocierii cu hipertensiune arterială și diabet zaharat. Anomaliile testelor funcționale hepatice sunt frecvente în COVID-19, deși injuria hepatică severă clinic semnificativă este rară. Afectarea hepatică se datorează efectului citopatic direct al virusului, inflamației sistemice sau toxicității medicației folosite pentru tratamentul COVID-19.

Amenintarea COVID-19 în cazul pacienților cu boli hepatice cronice nu trebuie subestimată și trebuie evitată anxietatea și nemulțumirea pacienților generate de multitudinea de informații disponibile online, multe dintre acestea false. În același timp, se impune să nu scadă calitatea îngrijirii pacienților hepatici prin reducerea resurselor, probleme de aprovizionare, blocajul unor programe sau a studiilor clinice, internările cazurilor grave/complicate, amenințătoare de viață, accesul limitat la medic și la spital etc.,” explică doctor Speranța Iacob, medic specialist gastroenterologie, Spitalul Clinic Fundeni.

APAH-RO speră ca atât cetățenii, cât și instituțiile statului, să înțeleagă atenția și aplecarea cu care este necesar să fie abordate afecțiunile virale pentru o societate sănătoasă, campaniile de informare, testare și programele de tratament, dar și colaboarea între toți cei implicați și responsabili, fiind esențiale în lupta cu această boală cronică. 

 

Contact

Marinela Debu, președinte APAH-RO

Tel. 0721.304.160

Email: roapah@gmail.com

www.hepato.ro

Related Articles

Citește articolul precedent:
DOUĂ CONCERTE DE EXCEPȚIE LA FITT 2020

DOUĂ CONCERTE DE EXCEPȚIE LA FITT 2020 În acest an în cadrul celei de-a 4-a ediții a Festivalului Internațional de...

Închide