Prefectul Clujului depistat pozitiv cu coronavirus. Sunt infectați și soția și copilul de 9 luni
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Prefectul, dar și soția și băiețelul lor de numai 9 luni au fost testați pozitiv.
In cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj.
Consider că este extrem de importanta transparenta, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică.
Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații.
Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Va doresc tuturor multa sănătate și succes in tot ceea ce faceți. Va voi tine la curent cu evoluția situației.”, a transmis prefectul.