inTurda.ro

Alexandra Dușa, actrită: „Mă doare că tot ce înseamnă artă e privit ca un lucru de care ne putem lipsi”

Alexandra Dușa, actrită: „Mă doare că tot ce înseamnă artă e privit ca un lucru de care ne putem lipsi”

Alexandra Dușa, actrită: „Mă doare că tot ce înseamnă artă e privit ca un lucru de care ne putem lipsi”
iulie 10
09:28 2020

Alexandra Dușa, actrită a Teatrului Național „Aureliu Manea” Turda, a oferit recent un interviu pentru platforma ViitorulRomâniei.ro

În interviul menționat Alexandra a declarat că a terminat  „Facultatea de Teatru și Televiziune” din cadrul Universității Babeș-Bolyai, clasa profesor Miklos Bacs, Irina Wintze, Camelia Curuțiu, în anul 2014. Tot la Cluj a făcut și masteratul. Imediat după ce a terminat facultatea, Alexandra Dușa a intrat în distribuția spectacolului „West Side Story” în regia lui Razvan Mazilu, musical care a fost produs sub egida Festivalului Național de Teatru și care a însemnat debutul ei în actorie. În același timp, Alexandra a dat concurs de angajare la Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda, unde își desfășoară activitatea și în prezent.

Țara. Ce relație are Alexandra cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României?

„Îmi place România, e o țară frumoasă. M-am gândit mult dacă, după facultate, să dau la master în altă țară, dar m-am temut mereu că voi rămâne acolo, iar asta m-a făcut să dau înapoi de la această idee. Nu aș putea să stau departe de familia mea pentru prea mult timp. E important pentru mine să fiu înconjurată de oameni care mă iubesc și stabilirea într-o altă țară nu cred că m-ar fi făcut fericită. În schimb, mă doare faptul că lucrurile merg prost în țara noastră. Mă doare faptul că în facultăți studenții nu au săli suficiente pentru a repeta, mă doare faptul că sunt atât de mulți actori care nu își găsesc de lucru în domeniu, mă doare faptul că tot ce înseamnă artă e privit în țara noastră ca un lucru de care ne putem lipsi, mă doare faptul că noi, actorii, uneori trebuie să recurgem și la alte joburi pentru a putea duce un trai decent, mă doare că nu sunt bani suficienți pentru producții, mă doare că toate aceste aspecte ajung să afecteze în mod direct calitatea spectacolelor care se montează la noi în țară.

Cu toate astea, consider că trebuie să continuăm să încercăm să atragem, prin diferite miljoace, oameni, în special tineri, către teatru sau alte forme ale artei. În această privință noi, actorii angajați ai Teatrului Național „Aureliu Manea” Turda, am predat gratuit cursuri de teatru pentru liceeni și am organizat chiar și un festival special pentru ei, unde am prezentat spectacolele la care am lucrat împreună pe parcursul anului. Cred că e foarte important să ne apropiem de tineri și să le arătăm ceea ce înseamnă teatrul cu adevărat deoarece ei vor fi de acum înainte publicul nostru și, de ce nu, chiar și viitori artiști cu care ne vom putea mândri.

Vezi întregul interviu la link-ul de aici.

 

 






CANDIDATII LA FUNCTIA DE PRIMAR NE PREZINTA (SAU AR TREBUI SA FACA ASTA) CUM AR VREA EI SA ARATE ORASUL. HAI SA INTOARCEM ROATA SI SA LE SPUNEM NOI CUM AM VREA SA FIE!

Ce asteptari ai de la viitorul tau primar? Care sunt lucrurile cele mai importante pentru tine? Ce facilitati ai vrea sa fie create sau dezvoltate in cartierul in care locuiesti?

Exprima-ti opiniile in urmatorul sondaj realizat de inTurda.ro si noi te asiguram ca ii vom informa pe toti candidatii cu privire la raspunsurile tale!

CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU A RASPUNDE LA SONDAJ:

 

Related Articles

Citește articolul precedent:
Anunt – Remediere avarii: Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii

Anunț – Remediere avarii Întrerupere furnizare apă potabilă în municipiul Câmpia Turzii Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei...

Închide