inTurda.ro

Matei Cristian: Ce se întâmplă cu Grădina ZOO?

Matei Cristian: Ce se întâmplă cu Grădina ZOO?

Matei Cristian: Ce se întâmplă cu Grădina ZOO?
iulie 31
11:16 2020

Grădina Zoologică a intrat în modernizare în perioada 2008–2009, printr-un proiect finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În cadrul implementării proiectului au fost plătite lucrări neexecutate, iar în urma acestei acțiuni a fost demarată o anchetă penală și în paralel un proces civil prin care instanța trebuie să stabilească dacă antreprenorul care a încasat sumele pentru lucrările neexecutate va fi nevoit să realizeze lucrările, sau dacă se va pune în executare suma respectivă și municipalitatea să organizeze o nouă licitație pentru continuarea proiectului. Mai concret, este pe rol un proces privind ,,obligația de a face”, în sensul obligării asociatului ce a semnat actele adiționale de a finaliza investiția. În sensul identificării eventualilor vinovați în acest contract, s-a deschis și un proces penal, aflat în derulare la această dată.

Până la finalizarea proceselor, Primăria nu poate face nimic! În ultimii 4 ani, actuala administrație a făcut toate demersurile necesare pentru ca finanțarea proiectului să continue după soluționarea litigiilor, respectiv fazarea proiectului, și am primit asigurări din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor că acest proiect va fi în continuare finanțat. În acest sens, suntem optimiști ca imediat după încheierea proceselor să putem relua lucrările de modernizare și să repunem în circuitul turistic acest obiectiv important al municipiului Turda.

Primarul Municipiului Turda,

Matei Cristian.

 

Sursa articol: MateiCristian.ro

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Cristian Felezeu a demisionat din PNL Turda și din functia de consilier local

COMUNICAT DE PRESA Subsemnatul FELEZEU CRISTIAN GEORGE , avand calitatea de consilier local al municipiului Turda pentru mandatul 2016-2020 ,ales...

Închide