inTurda.ro

244 de elevi de la Școlile Gimnaziale Luna, Luna de Sus și Băișoara continuă învățarea cu Digitaliada

244 de elevi de la Școlile Gimnaziale Luna, Luna de Sus și Băișoara continuă învățarea cu Digitaliada

244 de elevi de la Școlile Gimnaziale Luna, Luna de Sus  și Băișoara continuă învățarea cu Digitaliada
septembrie 16
08:00 2020

244 de elevi de la Școlile Gimnaziale Băișoara, Luna și Luna de Sus continuă învățarea cu Digitaliada

15 septembrie 2020Peste 244 de elevi de la Școlile Gimnaziale Băișoara, Luna și Luna de Sus, din județul Cluj, continuă programul Digitaliada în anul școlar 2020-2021, în laboratoare digitale complet echipate cu tablete pentru ca fiecare elev să poată lucra individual, cu laptop pentru profesor și videoproiector pentru clasă. Ei fac parte din cei peste 30.000 de elevi, profesori și părinți înrolați în platforma Digitaliada „Învățare și testare online”, sistem de management  școlar care oferă utilizatorilor acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

,,Proiectul Digitaliada este modalitatea prin care elevii noștri pot beneficia de un învățământ modern, în care gradele de implicare și participare ale acestora la ore să crească, iar rezultatele să fie pe măsură. Este o modalitate de a-i face pe copii conștienți de faptul că tehnologia le este prietenă, dacă este folosită cu măsură. Suntem foarte norocoși să le putem oferi elevilor acces la astfel de tehnologii și aplicații. Elevii noștri merită o șansă la un viitor mai bun!’’ – prof. înv. primar Sîmboan Mihaiela-Lucia, director Școala Gimnazială Luna de Sus

Fundația Orange a adaptat desfășurarea programului Digitaliada la noile condiții de învățare la distanță, în contextul în care întregul proces educațional se transformă. Astfel, școlile gimnaziale Băișoara, Luna și Luna de Sus, deja familiarizate cu instrumentele digitale, au putut implementa din ziua zero, odată cu suspendarea cursurilor, învățarea la distanță prin intermediul platformei Digitaliada „Învățare și testare online”. În plus, Fundația Orange a oferit spre folosință tabletele utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Programul Digitaliada este liderul educaţiei digitale în România, cu o experiență de 4 ani în implementarea metodelor digitale în procesul de predare-învăţare-evaluare la clasă. Pionieratul şi experienţa Digitaliada au făcut ca tranziţia forţată la învăţământul la distanţă să fie una mai puţin stresantă pentru profesorii Digitaliada care erau familiarizaţi cu platforma şi cu utilizarea metodelor digitale.  “În noul an școlar le vom oferi, în continuare, tot sprijinul elevilor, părinților, profesorilor și directorilor prin resursele, echipamentele și formările Digitaliada, pentru ca educația să continue la clasă sau la distanță. În județul Cluj am organizat deja webinarii pentru 34 de profesori, de diferite discipline pentru utilizarea platformei Digitaliada Învățare și testare online și pregatim alte noutăți și resurse pentru anul care abia începe. ” – Amalia Fodor, director Fundația Orange.

În mod special, pentru a veni și mai mult în sprijinul învățării online, clienții Orange beneficiază de trafic de date gratuit, pe tot parcursul anului școlar 2020-2021, la accesarea platformei interactive „Învățare și testare online”, dar și a celor peste 2000 de resurse educaționale din www.digitaliada.ro. Totodată, webinariile dedicate platformei “Învățare și testare online” vor continua pe tot parcursul anului școlar 2020-2021.

 

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. 6000 elevi, din cele 50 de școli din mediul rural incluse în program învăță în laboratoare digitale complet echipate cu peste 1900 de tablete și alte 120 de echipamente IT. Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, platforma online www.digitaliada.ro și poate aplica la concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română.

Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum, în cele cinci ediții Digitaliada, 2,6 milioane euro.

 

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.  

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Avram Gal: PIAȚA VA FI MUTATĂ ÎNAPOI!

Comunicat: PIAȚA VA FI MUTATĂ ÎNAPOI! Stimați cetățeni ai municipiului Câmpia Turzii, localitatea noastră deține una dintre cele mai bune...

Închide