inTurda.ro

Primăria Câmpia Turzii: Pragmatismul, solidaritatea și responsabilitatea sunt mai puternice decât COVID-19

Primăria Câmpia Turzii: Pragmatismul, solidaritatea și responsabilitatea sunt mai puternice decât COVID-19

Primăria Câmpia Turzii: Pragmatismul, solidaritatea și responsabilitatea sunt mai puternice decât COVID-19
octombrie 23
09:50 2020

Încă de la începutul pandemiei de Covid-19, cetățenii municipiului nostru au fost printre cei care au dat dovadă de responsabilitate, prudență și pragmatism, în gestionarea situației epidemiologice.

La nivel județean, orașul nostru a fost privit ca un exemplu de bune practici în aplicarea măsurilor menite să prevină răspândirea infecțiilor cu Sars-Cov-2, virusul care produce boala Covid-19.

Totuși, atât de imprevizibil este acest virus încât este de ajuns o singură mișcare greșită, pentru ca lucrurile să ia o turnură descendentă, iar numărul infecțiilor să crească. Așa s-a ajuns în situația de față, în care Municipiul Câmpia Turzii a trecut pragul superior de 3 ‰ în rata de incidență a cazurilor active de Covid-19, cumulate pe ultimele 14 zile.

Astfel, a venit momentul să strângem rândurile, să întețim lupta cu acest virus și să adoptăm o atitudine proactivă și pragmatică.

Pe cale de consecință, Primăria Municipiului Câmpia Turzii face apel la cetățeni să respecte măsurile de prevenire a infecțiilor cu noul coronavirus.

Începând cu data de 24.10.2020, ora 00:00, se instituie următoarele măsuri obligatorii:

  • se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, î𝗻 𝘁𝗼𝗮𝘁𝗲 𝘀𝗽𝗮ț𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘀𝗲;
  • organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă;
  • activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
  • pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  • prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
  • nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă;

Totodată, toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Câmpia Turzii vor intra în scenariul 3, cursurile desfâșurându-se doar în sistem online.

            „În luna mai, într-un interviu acordat presei, prevedeam o explozie a cazurilor de infectare cu virusul Sars-Cov-2, însă în niciun moment nu mi-am dorit o asemenea creștere a numărului de persoane îmbolnăvite. Toate aceste persoane, care au fost sau sunt infectate cu Covid-19 sunt părinții, frații sau prietenii cuiva. În alte țări s-a ajuns în situația în care fiecare persoană să cunoască cel puțin o altă persoană decedată din cauza infecției cu Covid-19. Haideți să ne concentrăm eforturile pentru a evita o asemenea situație de coșmar în orașul nostru.

            A venit momentul să sprijinim eforturile Guvernului și ale autorităților județene și să nu irosim efortul medicilor din Linia 1, care – în fiecare clipă – duc o luptă grea și constantă pentru viață!

            Măsurile pe care le implementăm pentru următoarele două săptămâni trebuiesc privite ca pe niște forme de apărare, nu ca pe niște restricții.

            Câmpia Turzii va scăpa și de această situație dificilă și în calitate de PRIMAR și președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, îmi dau cuvântul SOLEMN de a întreprinde toate eforturile logistice și administrative necesare în vederea limitării acestei pandemii!”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.

 

Direcția Relații cu Comunitatea

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
In atentia cetatenilor municipiului Campia Turzii! Hotărârile CJSU Cluj din 22.10.2020

‼️❗️Comunicat de presă – Hotărârile CJSU Cluj din 22.10.2020, privind noi măsuri pentru limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 în...

Închide