inTurda.ro

60% din măştile de pe piaţă sunt neconforme. Amenzi pentru Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Profi, Sensiblu, Help Net, DM

60% din măştile de pe piaţă sunt neconforme. Amenzi pentru Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Profi, Sensiblu, Help Net, DM

60% din măştile de pe piaţă sunt neconforme. Amenzi pentru Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Profi, Sensiblu, Help Net, DM
noiembrie 27
12:45 2020

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), obţinut de AGERPRES.

Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că alte 7 notificări ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost validate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.
” Așa cum v-am obișnuit, Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC este la datorie, mai ales în perioade grele și complicate pentru toți, cum este cazul acestor luni de pandemie. În tot acest timp, la inițiativa și sub coordonarea directă a Ministrului Economiei, Dl. Virgil Popescu, comisarii noștri au verificat piața măștilor comercializate în România, semnalând de fiecare dată problemele apărute. Suntem vigilenți și singura noastră preocupare este ca drepturile consumatorilor, viața și sănătatea acestora, să nu fie puse în pericol. Până în acest moment, nu mai puțin de 12 alerte emise de ANPC, în numele țării noastre, sunt prezente pe Sistemul de alertă rapidă RAPEX. Astfel, România contribuie susținut la eforturile unite ale UE de a avertiza consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piață, ” a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.
ANPC supraveghează permanent piața de bunuri și servicii, mai ales cele necesare în acestă perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit și îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ”produse interzise comercializării”. 
 
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00160/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00161/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00162/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00163/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00164/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00165/20&lng=ro
https://ec.europa.eu/consumers/consumers_safety/safety_products/rapex/alerts/?event=viewProduct&reference=INFO/00166/20&lng=ro
 
Biroul de presă
27 noiembrie 2020

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Anunț – În atenția călătorilor TUP

În atenția călătorilor TUP, Zilele de 30 Noiembrie și 1 Decembrie 2020 sunt, potrivit legislației în vigoare, sărbători legale, astfel...

Închide