Amendă și suspendarea activității pentru companiile care nu și-au înlocuit casele de marcat




Începând din 8 ianuarie 2021, companiile care nu-și înlocuiesc vechile case de marcat cu jurnal tipărit cu aparate cu jurnal electronic sunt sancționate din prima, deoarece Guvernul a oficializat recent eliminarea contravenției de pe lista celor iertate la prima abatere. Concret, s-a modificat lista faptelor acoperite de legislația prevenirii.
Comercianții care nu-și iau case noi de marcat riscă din prima o amendă între 8.000 și 10.000 de lei și suspendarea temporară a activității, informează AvocatNet.ro.
Această măsură este inclusă în Hotărârea Guvernului 1.027/2020, care a apărut în data de 9 decembrie în Monitorul Oficial. Documentul a modificat efectiv lista contravențiilor pentru care se aplică legislația prevenirii pe 8 ianuarie 2021.
HOTĂRÂRE nr. 1.027 din 27 noiembrie 2020pentru modificarea pct. 39 și 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere
| EMITENT |
|
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1198 din 9 decembrie 2020
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul ILa anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 5 februarie 2018, cu modificările ulterioare, punctele 39 și 42 se modifică și vor avea următorul cuprins:39. Art. 3 alin. (2) lit. a) și b), art. 4, art. 6 lit. a) și c), art. 7 alin. (1) lit. d) și f), art. 9 lit. f), art. 10 lit. a), art. 12 lit. a)-d), g) și h), art. 13 alin. (1) lit. e) și f) și alin. (2), art. 15 alin. (1) lit. c) și e), art. 16 alin. (3), art. 17 lit. a) și e), art. 19 alin. (6) lit. g)-i), m) și o) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare;……………………………………………………………………………………….42. Art. 10 lit. f)-h), j) și u) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare;Articolul IIPrezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.










