inTurda.ro

O nouă TAXĂ AUTO? Ministrul Mediului este decis să reducă poluarea cu orice preț

O nouă TAXĂ AUTO? Ministrul Mediului este decis să reducă poluarea cu orice preț

O nouă TAXĂ AUTO? Ministrul Mediului este decis să reducă poluarea cu orice preț
ianuarie 13
09:58 2021

Nivelul de poluare din România se află în acest moment la cote foarte ridicate, de aceea oficialii caută soluții cât mai viabile pentru această problemă. Ministrul Mediului, Tanczos Barna aduce în discuție ideea că nu avem nici o taxă de poluare, lăsând românii să se gândească la o nouă taxă auto.

Potrivit ministrului Mediului, în momentul de față în România, nu există o taxă de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon, așa cum există în mai multe state membre ale UE. Deși în trecut s-a încercat introducerea mai multor taxe sub diferite nume precum taxă auto sau taxă de poluare, acestea au fost anulate pe baza neregulilor juridice.

“Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor. Va fi discutată cu Comisia Europeană şi vom strânge toate know-how-urile (informaţiile) şi toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia de a avea o taxă ilegală. În Europa există trei ţări care nu au nicio intervenţie pe această problemă, restul de 24 au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul ţărilor care nu au nicio taxă, sau din grupul de 24 unde se încearcă prin diverse să taxeze poluarea”, a declarat Tanczos Barna (UDMR).

Momentan, nu se știe dacă această taxă va fi introdusă pe parcursul anului în curs. Barna dorește ca lucrurile să fie făcute pas cu pas pentru a nu mai exista posibilitatea de promulgare a unei legi nelegale, pentru început, urmând a avea mai multe discuții la nivel național și internațional.

“Dacă astăzi eu v-aş spune că introduc o anumită taxă, aş face greşeala pe care au făcut-o ceilalţi minştri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeană de Justiţie şi s-au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naţională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic şi să aibă efecte suficiente. Vom demara discuţii inclusiv cu producătorii auto, inclusiv cu comercianţii auto, pentru că nu putem să bulversăm piaţa, dar România trebuie să decida, DA sau NU”, a spus ministrul Mediului pentru antena3.ro

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile

Guvernul a aprobat prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând 13 ianuarie 2021! Comitetul Național pentru Situații de...

Închide