inTurda.ro

Dosar penal pentru un tânăr din Turda după ce acesta le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere care nu-i aparținea!

februarie 22
16:36 2021
DEPISTAT CU ALT PERMIS DE CONDUCERE
La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Turda au oprit pentru control un tânăr de 27 de ani, din municipiul Turda, care conducea un autoturism pe strada Piaţa Romană.

Fiindu-i solicitate documentele, acesta a prezentat un permis de conducere declarând verbal poliţiştilor că aceea este identitatea sa.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că permisul prezentat aparţine unei alte persoane, acesta având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză sunt efecuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal, informează IPJ Cluj.
Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ

Buletin de presă, 22.02.2021 ✅ SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ 🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, polițiști locali, ISU și...

Închide