inTurda.ro

Femeie bătută de un tânăr din Câmpia Turzii la o înmormântare în Huedin

Femeie bătută de un tânăr din Câmpia Turzii la o înmormântare în Huedin

Femeie bătută de un tânăr din Câmpia Turzii la o înmormântare în Huedin
mai 05
15:03 2021

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, patru bărbați fiind reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, în urma unei stări conflictuale la care ar fi participat, pe traseul de deplasare al unui cortegiu funerar.

La data de 4 mai a.c. în jurul orei 15.30, în zona străzii Horea, din orașul Huedin, mai multe persoane care participau la funeraliile unei persoane au fost implicate într-o stare conflictuală, declanșată pe fondul unor divergențe din trecut.

Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Câmpia Turzii ar fi agresat-o fizic pe o femeie de 43 de ani, din Huedin, iar ulterior alte cinci persoane ar fi luat parte la incident, manifestându-se agresiv.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au intervenit ferm, conflictul fiind aplanat, iar persoanele implicate conduse la sediul unității de poliție.

În cursul zilei de azi, cei patru bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 61 de ani, din municipiul Câmpia-Turzii urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, cu propunere de luare a măsurii preventive a controlului judiciar.

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Foto:Autoturism răsturnat între localitățile Luna de Sus și Vlaha. O persoană a fost transportată la spital

Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Cluj a fost alertat miercuri, în jurul orei 13:00, cu privire la o mașină care...

Închide