inTurda.ro

Programul ceremonialului organizat cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial

Programul ceremonialului organizat cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial

Programul ceremonialului organizat cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial
mai 07
15:43 2021

Comunicat de Presă
Programul ceremonialului organizat cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Primăria Municipiului Turda organizează un ceremonial militar-religios, duminică 9 mai, începând cu ora 12.00, la Monumentul Eroilor din faţa Catedralei Ortodoxe din Turda.

Ceremonia va cuprinde următoarele momente:

Ora 11.00 – participarea la Sfânta Liturghie – Catedrala Ortodoxă
Ora 12.00 – deschiderea oficială a evenimentului
– intonarea Imnului Naţional al României
– intonarea Imnului Uniunii Europene
– serviciu religios (Te Deum)
– alocuţiuni
– depunere oficială de coroane
– încheierea festivității

La fel ca alte evenimente publice anterioare, manifestările prilejuite cu ocazia zilei de 9 mai se vor desfășura fără participarea publicului, cu respectarea strictă a regulilor sanitare și de distanțare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19.

Având în vedere restricțiile prevăzute de starea de alertă, în contextul pandemiei de Coronavirus, manifestările dedicate zilei de 9 mai se vor încheia fără defilarea gărzii de onoare.

Circulația autovehiculelor va fi restricționată în zona centrală
Între orele 11.00 -13.00, pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor, se va realiza închiderea circulaţiei, în următoarele zone:
– intersecția str. Libertaţii cu str. Dr. I. Raţiu, precum și accesul din str. Dr. I. Ratiu spre str. Libertății (aleile dintre blocuri) pentru a interzice accesul pe str. Libertății;
– intersecţia str. Bucovinei cu str. Andrei Mureşanu, pentru a interzice accesul pe str. Andrei Mureşanu, cu excepţia riveranilor, și zona centrală blocată;
– intersecţia Piaţa Republicii cu str. Mihai Eminescu şi str. Castanilor, lăsând liberă circulaţia pe str. Mihai Eminescu şi str. Castanilor;
– intersecţiile Piaţa Republicii cu ieşirile – str. Mircea cel Bătrân şi str. Gelu;
– se va închide circulaţia în P-ța 1 Decembrie 1918, în zona BCR;
– intersecţia str. Petru Maior cu str. Abatorului, pentru a interzice accesul pe str. Aurel Vlaicu, cu excepţia riveranilor;
– pe str. Axente Sever se va asigura circulaţia în ambele sensuri;

Închiderea circulaţiei se va executa de către Domeniul Public Turda şi cu dispozitive de la Poliţia Locală. Circulaţia autovehiculelor va fi deviată:

– pe direcţia Câmpia Turzii – Cluj Napoca pe str. Dr. I. Raţiu;
– pe direcţia Cluj Napoca – Câmpia Turzii pe str. General Dragalina.

Mijloacele de transport în comun vor utiliza următoarele locaţii ca staţii de îmbarcare – debarcare, astfel:

Direcţia MICRO III-TURDA NOUĂ
– str. Dr. I. Rațiu nr. 26, în faţa Căminului Militar de Garnizoană Turda;
– str.Dr. I. Raţiu nr.66, vis-a-vis de Grădiniţa cu program prelungit Dr. I. Raţiu;
– str.Dr. I. Raţiu nr.110, în dreptul S.C. OPEN DOOR.

Direcţia TURDA NOUĂ – MICRO III
– str. Horea nr. 1A , lângă Colegiul Naţional Mihai Viteazul;
– str. Gen. Dragalina nr. 105, lângă intersecţia str. Gen. Dragalina cu str. Vasile Alecsandri;
– str. Gen. Dragalina nr. 1, în faţa blocului S1, scara 3 (peste drum de intrarea în curtea Poliţiei Municipiului Turda);
– str. Avram Iancu, la nr. 5, în faţa magazinului de piese auto Unix;
– str. Castanilor nr. 1, în faţa fostului cinematograf Fox.

Autobuzele de transport local de călători vor circula :
Din Turda Nouă spre cartierul Oprişani, liniile 10, 12, 13 şi 18, care intră în zona industrială, vor trece prin staţia temporară din zona centrală situată în zona cinematografului FOX (str. Castanilor nr. 1), după care vor trece pe la Spitalul Municipal, pe str. Horea, str. Dragalina , P-ţa Romană spre Oprişani, respectiv zona industrială, având alte două staţii temporare în următoarele locații:
– str. Horea, între intersecţia cu străzile Bariţiu şi General Dragalina (lângă C.N.M.V);
– str. General Dragalina nr. 105, lângă intersecţia str. Geneneral Dragalina și str. Vasile Alecsandri;
-str. General Dragalina nr. 1, în faţa bl. S1, scara III (lângă Poliţie);

Din cartierul Oprişani spre Turda Nouă se va circula pe str. Dr. I. Raţiu, având pe aceasta stradă următoarele stații temporare:
– la nr. 26, în faţa Căminului Militar de Garnizoană Turda;
– la nr.66, vis-a-vis de Grădiniţa cu program prelungit Dr. I. Raţiu;
– la nr.110, în dreptul S.C.OPEN DOOR.

Biroul de Presă

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Galerie FOTO: Restaurarea Bisericii Reformate – Turda Veche. Peste 700 de ani de istorie se ascund în spatele zidurilor bisericii

🇷🇴 Peste 700 de ani de istorie se ascund în spatele zidurilor bisericii reformate din Turda Veche.  ''Suntem mândri să...

Închide