inTurda.ro

Maratonul vaccinării – Împreună pentru Cluj

Maratonul vaccinării – Împreună pentru Cluj

Maratonul vaccinării – Împreună pentru Cluj
mai 10
14:54 2021

Timp de trei zile și trei nopți, non-stop, locuitorii din Cluj-Napoca, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer-BioNTech, fără programare, într-un maraton al solidarității inițiat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, căreia i s-au alăturat întreaga comunitate medicală clujeană, societatea civilă și administrație publică locală și județeană.
Sute de medici și asistenți din spitalele universitare clujene și studenți mediciniști își unesc forțele într-o acțiune de voluntariat plină de speranță și încrederea că împreună vom reuși să oprim pandemia.

Ce trebuie să știi?
⏰ Când?
De vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00
📍 Unde?
Sala Polivalentă BT Arena (intrarea dinspre stadionul Cluj Arena)
💉 Cu ce?
Ser Pfizer-BioNTech, 20 de fluxuri de vaccinare
🙋‍♂‍ Cum?
Fără programare, doar cu buletinul
✅ Rapel:
În 4-7 iunie, în aceeași locație

Ce ai de făcut?
💪 Vino la orice oră, doar cu buletinul, începând de vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00, la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca.
👉 Accesul la vaccinare este gratuit, pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.
Pentru cei care nu au împlinit vîrsta de 18 ani, este necesar acordul scris al unui părinte sau al tutorelui legal.
📄 Este recomandat ca, înainte să te prezinți la centrul de vaccinare, să completezi documentele necesare pentru a facilita procesul de vaccinare și a se evita aglomerarea. Poți descărca documentele de aici. 

Formularele vor fi disponibile și la centrul de vaccinare.

👍 Te-ai vaccinat deja? Perfect! În acest caz, poți să îți declari interesul pentru acest eveniment, să dai share pe pagina ta și să îți inviți prietenii, colegii și familia.

💁Reprezinți o companie privată și dorești să contribui la promovarea acestui eveniment în rândul angajaților și clienților tăi? Descarcă afișul campaniei de pe www.umfcluj.ro sau scrie-ne un mesaj privat.

Participă și tu la Maratonul Vaccinării! Doar împreună putem face încă un pas către revenirea la normalitate! Împreună pentru Cluj!
___________________________

Organizator:
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Parteneri:
Instituția Prefectului – Județul Cluj
Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj
Spitalele universitare din Cluj-Napoca
Colegiul Medicilor Cluj
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj

Related Articles

Citește articolul precedent:
Situatie masuri Covid-19 – judetul Cluj – 10 mai 2021

Buletin de presă, 10.05.2021 ✅ SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ 🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) –...

Închide