inTurda.ro

Accident grav între Apahida și Vâlcele FOTO/VIDEO

Accident grav între Apahida și Vâlcele FOTO/VIDEO

Accident grav între Apahida și Vâlcele FOTO/VIDEO
mai 17
07:08 2021

Duminică după masă a avut loc un accident rutier, după sensul giratoriu (OMV), centura Apahida spre Jucu.

Conform reprezentantilor IPJ Cluj conducătorul unui autocamion în vârstă de 63 de ani din orașul Țăndăreni, județul Ialomița, care se deplasa pe centura de ocolire Cluj Est, din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe un sector de drum în curbă la dreapta, semiremorca acestuia pătrunzând pe sensul opus de mers și intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Florești.

În urma imapctului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, conducătorul acestuia fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.

ISU Cluj: Un modul SMURD a fost alertat ca urmare a unui accident rutier produs la intersecția centurii de ocolire Cluj Est cu DN 1C, în jurul orei 18.00.
Pompierii au găsit la fața locului un autocamion și un autoturism avariate, iar ultimul era ieșit în afara părții carosabile și avea înăuntru un bărbat care nu putea ieși singur din acesta.
Pompierii au acționat pentru a acorda primul ajutor calificat și pentru a extrage bărbatul din autoturism, folosind echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Bărbatul, în vârstă de cca 40 de ani, era în stare de conștiență, însă nu era cooperant.

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
A fost semnat contractul de proiectare și execuție aferent proiectului ”Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Sfânta Maria + Structura și Creșa nr. 5”

Comunicat: ✅ 14 mai 2021 - În cursul zilei de ieri am semnat contractul de proiectare și executie aferent proiectului...

Închide