inTurda.ro

Primăria Câmpia Turzii: În cartierul Șarât va fi construită o creșă

Primăria Câmpia Turzii: În cartierul Șarât va fi construită o creșă

Primăria Câmpia Turzii: În cartierul Șarât va fi construită o creșă
ianuarie 04
11:31 2022

În cartierul Șarât va fi construită o creșă

Prin intermediul investițiilor implementate de Primăria Municipiului Câmpia Turzii, cartierul Șarât este comunitatea cu cea mai rapidă dezvoltare a populației active.

De asemenea, trendul ascendent este impulsionat și de noile atribuiri de locuri de casă, pe care instituția noastră le-a realizat în luna decembrie a anului trecut.

În această săptămână, a fost aprobată finanțarea construirii unei creșe în cartierul Șarât, pe strada Nichita Stănescu. Aceasta va fi de mici dimensiuni, cu aproximativ 40 de locuri pentru antepreșcolari.

Investiția va fi realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Alte 10 noi construcții de creșe au primit aprobare prin Programul național de construcție de creșe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunță ministrul Cseke Attila. Numărul total al creșelor aprobate pentru a fi construite, la nivel național, crește, astfel, la 53.

Conform actului normativ aprobat, se vor construi creșe mici, cu o capacitate de 40 de antepreșcolari în Câmpia Turzii, Galați, Oradea, Orăștie și Vaslui”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Construcția creșei ar putea să debuteze chiar în acest an, atât prin prisma faptului că Primăria a eliberat de sarcini terenul pe care va fi construită creșa, cât și datorită rapidității cu care lucrează Ministerul Dezvoltării.

Conform datelor noastre, atribuirea constractului de lucrări este, deja, în faza de licitație publică.

Primăria Municipiului Câmpia Turzii apreciază implicarea domnului subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării – Cristian Ioan HAIDUC – în obținerea finanțării acestui proiect.

Direcția Relații cu Comunitatea

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Proiect îndrăzneț în județul Cluj! Alin Tișe: Este vorba de Turda – Câmpia Turzii și comunele arondate

Un proiect nou de infrastructură feroviară a fost inclus în strategia de dezvoltare teritorială a județului Cluj până în anul...

Închide