Eveniment de ecologizare inedit în zona Cheile Turzii, în 18 iunei, în cadrul campaniei „Turism Fără Deșeuri”



Locuitorii din județul Cluj, dar și turiștii și iubitorii de munte și de natură, sunt invitați să participe sâmbătă, 18 iunie, la un eveniment de ecologizare inedit al uneia dintre zonele emblematice ale turismului montan din Ardeal: Cheile Turzii.
Evenimentul este organizat în cadrul Campaniei „Turism Fără Deșeuri”, dezvoltată de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România.
Acțiunea se va desfășura în zona Cheile Turzii, mai exact la marginea localității Cheia, pe albia râului Arieș, la 2 km distanță de Cheile Turzii, unde au fost identificate cantități semnificative de deșeuri aduse de apă, printre care se regăsesc mii de PET-uri, dar și alte deșeuri al căror loc ar fi trebuit să fie în fabricile de reciclare, nu în ape sau natură. Aceste acumulări de deșeuri care sunt transportate de apele noastre sunt cauzate atât de ineficiența sistemelor de gestionare a deșeurilor, cât și de viituri și alte fenomene meteorologice care influențează cursurile de apă.
Voluntarii care doresc să se implice în acțiunea de ecologizare din acest sfârșit de săptămână sunt încurajați să se înscrie în formular, iar organizatorii le vor pune la dispoziție gratuit saci, mănuși, tricou, șapcă, apă și mâncare. De asemenea, organizatorii pun la dispoziție transport cu autocarul din Cluj-Napoca.
Pentru înscrierea la acțiune este necesară completarea acestui formular: https://forms.gle/GgPwvViN9Hg3d3XD7
Atașat acestui e-mail puteți găsi comunicatul în formă integrală, precum și fotografii cu deșeurile care urmează să fie curățate.
Pentru mai multe detalii îi puteți contacta pe:
Andrei Coșuleanu – Președinte Asociația Act for Tomorrow- 0752.247.585
Andreea Petruț – Manager Comunicare – 0745.022.448

