inTurda.ro

Începe BACALAUREATUL. Peste 4000 de absolvenți ai claselor a XII-a vor susține Examenul în județul Cluj

Începe BACALAUREATUL. Peste 4000 de absolvenți ai claselor a XII-a vor susține Examenul în județul Cluj

Începe BACALAUREATUL. Peste 4000 de absolvenți ai claselor a XII-a vor susține Examenul în județul Cluj
iunie 20
08:32 2022

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, încep luni, 20 iunie 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română (proba E.a), urmată marți, 21 iunie 2022, de proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c). Miercuri, 22 iunie 2022, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), iar joi, 23 iunie 2022, va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b).

 

Pentru susținerea probelor scrise, în cele 16 centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj, s-au înscris 4.004 candidați, dintre care 3.675 sunt candidați din promoția curentă, iar 329 sunt candidați din promoțiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 27 iunie 2022 (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022.

„Le urez tuturor candidaților înscriși la examenul de bacalaureat să aibă încredere în ei, să gândească pozitiv în această perioadă și să fie convinși că efortul depus în activitățile de pregătire va aduce rezultate
pe măsură, iar colegilor, cadre didactice, le doresc să dea dovadă, în continuare, de răbdare, empatie pentru elevii pe care i-au îndrumat, să fie alături de ei, să le asigure suportul emoțional atât de necesar, indiferent de calitatea pe care o vor avea în comisiile de organizare sau evaluare a examenului de bacalaureat!

Așa cum, împreună, am depășit multe momente dificile, în ultimii ani școlari, învățând din mers să ne adaptăm unor situații pentru care nimeni nu a fost pregătit și am reușit să finalizăm situațiile școlare, tot împreună, am convingerea că vom reuși să desfășurăm, în cele mai bune condiții și acest examen! Tuturor, mult succes!” a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj (IȘJ).

Related Articles

Citește articolul precedent:
ANAF anunță CONTROALE la persoanele fizice. Clujul, în zona de RISC la EVAZIUNE

ANAF anunță controale la persoanele fizice care fac evaziune fiscală, prin vocea șefului Lucian Heiuș. „Oameni buni, 20 de miliarde...

Închide