inTurda.ro

20 de posturi de director de școală scoase la concurs în Județul Cluj, inclusiv la Câmpia Turzii

20 de posturi de director de școală scoase la concurs în Județul Cluj, inclusiv la Câmpia Turzii

20 de posturi de director de școală scoase la concurs în Județul Cluj, inclusiv la Câmpia Turzii
iunie 27
12:42 2022

Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță organizarea unei noi sesiuni a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.

În perioada iunie-octombrie 2022 Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează concursul pentru ocuparea celor 20 de funcții de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj, rămase vacante după cele din perioadele septembrie-decembrie 2021, respectiv ianuarie-martie 2022.

Potrivit IȘJ Cluj, pot participa și la această etapă a concursului cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  • Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3), din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
  • Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
  • Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3), din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
  • Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • Nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.

Depunerea dosarelor de candidatură este programată în prima jumătate a lunii iulie 2022, iar proba scrisă se va desfășura în data de 8 septembrie 2022, în baza aceleiași bibliografii.

Interviurile sunt programate a fi susținute în perioada 22-29 septembrie 2022, în locațiile stabilite de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Calendarul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sesiunea iunie-octombrie 2022:

  • 28 iunie-17 iulie Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă
  • 18-21 iulie Evaluarea dosarelor de înscriere
  • 22 iulie Afişarea listei candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor
  • 25 iulie Depunerea solicitărilor de analiză si remedierea eventualelor erori reclamate in etapa de înscriere
  • 26-27 iulie Remedierea eventualelor erori la nivelul etapei de înscriere
  • 28 iulie Afişarea listei finale a candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor
  • 29 iulie Stabilirea centrelor speciale de desfăşurare a probei scrise Repartizarea candidaţilor pe centre
  • 1 august – 6 septembrie Transmiterea solicitărilor I.Ș.J. Cluj către consiliile profesorale, autorităţile locale şi companii/universităţi, în vederea desemnării membrilor comisiilor de interviu
  • 8 septembrie Desfăşurarea probei scrise
  • 8 septembrie Afişarea rezultatelor la proba scrisă
  • 8-9 septembrie Depunerea contestaţiilor la proba scrisă
  • 12-13 septembrie Soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă
  • 13 septembrie Afişarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 14-18 septembrie Înregistrarea opţiunilor candidaţilor pentru unitatea la care candidează şi, în funcţie de opţiune, depunerea documentelor pentru unităţile de învăţământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
  • 19-20 septembrie Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 21 septembrie Publicarea graficului de desfăşurare a interviurilor
  • 22-29 septembrie Desfăşurarea probei de interviu
  • 23-30 septembrie Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba de interviu
  • 30 septembrie Afişarea rezultatelor finale ale concursului
  • 3 octombrie Exprimarea opţiunilor candidaţilor declaraţi admişi pentru mai multe funcţii/unităţi de învăţământ
  • 4 octombrie Validarea rezultatelor finale
  • 5 octombrie Emiterea deciziilor de numire

Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct, lista funcțiilor vacante și lista documentelor necesare înscrierii pentru această sesiune a concursului vor fi afișate la sediul instituției, strada Argeș nr.24, Cluj-Napoca și pe site-ul www.isjcj.ro.

Lista funcțiilor vacante de conducere pentru directori și directori adjuncți, pentru care se organizează concursul:

concurs director

Foto: Arhivă

Related Articles

Citește articolul precedent:
Consiliul Județean a demarat licitația pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe DJ 172A și 161G – Drumul Bistriței

Consiliul Județean a demarat licitația pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe DJ 172A și 161G – Drumul Bistriței Consiliul Județean...

Închide