inTurda.ro

Cum poate un student din România obține o asistență financiară cu ajutorul creditării

Cum poate un student din România obține o asistență financiară cu ajutorul creditării

Cum poate un student din România obține o asistență financiară cu ajutorul creditării
iulie 29
10:38 2022

Studenții sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii de cetățeni, care, de cele mai dese ori nu au venit. Maximum ce pot face ei este să lucreze după ore. De menționat însă că nu toți studenții studiază la buget, și prin urmare sunt nevoiți să își plătească propriile studii. De aceea, mai devreme sau mai târziu, va apărea nevoia de asistență financiară.

Există posibilitatea de solicita un credit la o bancă. Însă, în cele mai multe cazuri, instituțiile bancare refuză să acorde credite. Argumentul pe care îl aduce banca este lipsa unui venit stabil, lipsa documentelor justificative necesare, ca de exemplu, certificate de venit. Concluzia este că băncile nu sunt binevoitori cu studenții.

În ajutor ne vin instituțiile de microfinanțare. OMF-le acordă credite pentru studenți (https://creditprime.ro/credite-pentru-studenti/) la condiții avantajoase. Nu trebuie să colectați o mulțime de documente și să căutați fidejusori.

De ce să alegeți OMF?

Instituțiile de microfinanțare sunt serviabile cu toată lumea. Un sprijin garantat din partea OMF pot primi diverse categorii de cetățeni, inclusiv și studenții. În același timp, OMF-le nu înaintează cerințe dure față de debitori. Solicitantul trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

  • vârsta de la 20 ani;
  • venit minim – nu contează dacă e oficial sau neoficial;
  • să dețină un set minim de documente – actul de identitate și codul de identificare.

Studenții pot beneficia de câteva programe de creditare oferite de Creditprime la alegere. Primul este un împrumut IFN (https://creditprime.ro/credit-si-imprumut-ifn/) standard cu o perioadă de grație pentru clienții noi. Al doilea este o linie de creditare pe termen de până la 5 ani și în sumă de până la 50 mii lei. Este disponibilă rambursarea anticipată și prolongarea contractului

Aplicați pentru credite pentru studenți în doar câteva clickuri:

  • accesați website-ul Creditprime și selectați cu cursorul suma necesară;
  • înregistrarea se face ușor – durează până la un minut;
  • anexați documentele scanate cu indicarea numărului de telefon, la care veți primi un cod;
  • obțineți împrumutul rapid pe orice card bancar.

Aprobarea cererii se face rapid. Banii vor fi card în doar 2 minute.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Cărțile de identitate se vor emite și electronic, începând cu data de 2 august 2022

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor (DJEP) Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, va operaționaliza,...

Închide