Când trecem la ORA DE IARNĂ! Ceasurile se vor da înapoi cu o oră.



România va trece la ora de iarnă în această lună. Astfel, ceasurile se vor da înapoi, ora 4.00 devenind ora 3.00.
România trece la ora oficială de iarnă în noaptea dintre 29 și 30 octombrie 2022. Astfel, ora 04:00 va deveni ora 03:00, așa că vom dormi mai mult cu o oră.
Ora de iarnă este considerată ora standard, astfel că diferenţa dintre ora oficială a României şi UTC (Coordinated Universal Time – n.r. ora universală) este de două ore în perioada orei de iarnă şi de trei ore în perioada orei de vară.
Ziua de 30 octombrie 2022 va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an.
După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.









