Polițiștii turdeni au verificat 75 de autovehicule și au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în doar 3 ore!
”La data de 11 ianuarie a.c., în intervalul orar 11.00 – 14.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda împreună cu polițiștii Biroului Rutier Turda au derulat activități de prevenire și combatere a evenimentelor negative în mediul rural, menite să sporească siguranța tuturor participanților la trafic.
Astfel că, în cele 3 ore polițiștii au legitimat 98 de persoane, au verificat 75 de autovehicule și au efectuat peste 50 de testări cu aparatele etilotest. În cadrul activităților au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 13.000 de lei.
De asemenea, în cazul a 3 conducători auto, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au aplicat ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere pentru fapte de depășire neregulamentară sau neacordare de prioritate.