Șoferi băuți și cu permisul suspendat, depistați de polițiști la volan!
martie 24
10:18
2023




DEPISTAT LA VOLAN CU PERMISUL SUSPENDAT – REȚINUT DE POLIȚIȘTI
La data de 22 martie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție Rurală Apahida au oprit în trafic, pe raza localității Apahida, un bărbat de 34 de ani, din județul Călărași, care se deplasa cu un autoturism deși avea permisul de conducere reținut.
La solicitarea documentelor de către polițiști, acesta ar fi precizat că nu le deține asupra sa, însă în baza verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind condus și depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
Ulterior, cel în cauză a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
DEPISTAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 22 martie a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Secţiei 9 Poliție Rurală Turda au depistat un conducător auto, în vârstă de 47 de ani, din comuna Florești, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 107M, pe raza localității Vlaha, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că, în baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală, în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.










