Un șofer de 23 de ani, din Turda, cu 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a răsturnat cu autoturismul pe raza comunei Mihai Viteazu.
Un autoturism s-a răsturnat în cursul zilei de duminică, 2 Aprilie 2023, ora 06:20, pe raza comunei Mihai Viteazu.
Potrivit ISU Cluj, pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în comuna Mihai Viteazu, iar la misiune au luat parte o autospecială și o ambulanță SAJ, echipajele găsind la fața locului un autoturism răsturnat. Un tânăr de aproximativ 20 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din municipiul Turda, care se deplasa în direcția satului Cornești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care autoturismul a pătruns în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers, după care a intrat în coliziune cu un podeț, ulterior răsturnându-se.
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Foto: ISU Cluj