Clujean reținut 24 de ore pentru conducere sub influența alcoolului!
CLUJEAN REȚINUT 24 DE ORE PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 25 iunie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 33 de ani, din municipiu, depistat în timp ce conducea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice.
În fapt, la data de 25 iunie a.c., în jurul orei 16.15, autoturismul a fost interceptat de echipajul de poliție în Piața Ștefan cel Mare, în timp ce era condus spre Calea Dorobanților.
După verificarea documentelor, polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care l-au condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.