Trupul găsit ARS în cimitirul din Tureni este al unui bărbat de 79 de ani, din Aiud, care era dat dispărut de familie



Trupul găsit ARS în cimitirul din Tureni este al unui bărbat de 79 de ani, din Aiud, care era dat dispărut de familie.
Persoana găsită incinerată în cimitirul din Tureni a fost identificată de polițiști ca fiind un bărbat de 79 de ani din AIUD, dat dispărut de familie.
„În urma activităților investigativ-operative, desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și a Direcției de Investigații Criminale, în care au fost angrenați polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și Poliția Municipiului Turda, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Poliția Municipiului Aiud, s-a stabilit că persoana decedată, găsită arsă în data de 9 iulie 2023. într-un cimitir din localitatea Tureni, este cea reclamată ca fiind dispărută în data de 11 iulie 2023, de pe raza municipiului Aiud, respectiv un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din Aiud”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Activitățile s-au desfășurat cu suportul de specialitate a Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj. Autorii sunt căutați și vor fi acuzați de ucidere din culpă.
La data de 10 iulie 2023, în jurul orei 20.40, Poliția Municipiului Aiud a fost sesizată de către o femeie de 50 de ani din Aiud, cu privire la faptul că, la data de 9 iulie 2023, tatăl său, S. A. G., de 79 de ani, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.
Cadavrul bărbatului a fost găsit, duminică seară, în apropierea localităţii Tureni din judeţul Cluj, anunţa în urmă cu 2 zile Poliţia judeţeană. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de un bărbat care se afla la un parastas în cimitir.

