inTurda.ro

Biblioteca Municipală Turda a postat un mesaj IN MEMORIAM ION RAȚIU, la 24 de ani de la moartea marelui politician! Mesajul poate fi citit mai jos: 

17 ianuarie 2000- a murit scriitorul, jurnalistul şi politicianul Ion Augustin Nicolae Rațiu

Dumnezeu să îl odihnească!

Din volumul ”Turda, Orașul care nu vrea să moară”, de Dana Deac:

”Turdeanul Ion Raţiu, primul preşedinte al Uniunii Românilor Liberi

Turdeanul Ion Augustin Nicolae Raţiu rămâne una din cele mai importante personalităţi politice pe care le-a dat Turda. El a slujit cu credinţă ţelurile nobile enunţate odată cu înfiinţarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi. Pentru UMRL Ion Raţiu nu a fost doar un preşedinte, ci şi cel ce a cheltuit timp, energie şi bani pentru a face posibil ca glasurile românilor revoltaţi de ororile comuniste să se facă auzite în cancelariile lumii libere.

O carieră începută încă din tinereţe

Născut la 6 iunie 1917 într-o familie de avocaţi sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, Ion Raţiu a decis să-şi urmeze părintele. Anii tineri i-a petrecut în casa părintească şi răspunsul la întrebarea de ce continua după atâţia ani să se afirme ca patriot român se găseşte în casa părintească, crescut într-o anumită tradiţie. Şi-a făcut studiile la licee din Turda şi Cluj iar pe urmă la Universitatea clujeană unde în 1938 şi-a luat licenţa în Drept. Din ultimul an de studii a lucrat în biroul lui Ionel Pop, nepot al lui Iuliu Maniu şi fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A absolvit dreptul la Universitatea din Cluj apoi a fost înrolat în artilerie înainte de a pleca în Marea Britanie ca diplomat. A primit o bursă la Colegiul St. John, Cambridge, pe care l-a absolvit în 1943 cu o specializare în economie.
Aici a întîlnit-o pe Elizabeth Pilkington cu care s-a căsătorit. A început să se intereseze de politică după invadarea României de către Germania, când a cerut azil politic la Londra. A continuat studiile concomitent cu munca la Legaţia Română din Londra şi la mişcarea „Românul Liber”, devenind doctor în ştiinţe politice. A fost profund dezamăgit de venirea la putere a comuniştilor. Ion Raţiu a înfiinţat Asociaţia Studenţilor Români din Marea Britanie al cărui patron era William Temple, Arhiepiscop de Canterbury. De asemenea a lucrat în Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca vicepreşedinte (în timpul războiului) şi a fost cooptat în Comitetul Executiv al Consiliului Mondial al Tineretului. A înfiinţat asociaţia CESYS (Societatea Studenţilor şi a Tineretului din Europa Centrală şi de Răsărit). A fost cooptat în Comitetul Executiv al Mişcării Românilor Liberi care s-a opus alinierii României cu Germania nazistă. După război devine colaborator al BBC şi rămâne jurnalist activ chiar şi după ce se consacră afacerilor la JR Shipping. Raţiu a dus o luptă adesea solitară militând pentru schimbări democratice în România lui Ceauşescu. Când Guvernul laburist englez l-a invitat pe Ceauşescu să facă o vizită în Anglia, Raţiu s-a legat cu cătuşe de gardul Claridge în semn de protest. În timp ce dizidenţii români erau şocaţi de primirea călduroasă de la Londra, familia Ceauşescu ordona generalului Ion Pacepa, şeful DIE, să-l asasineze pe Raţiu.

În 1951 a refuzat oferta de a candida pentru Conservatori la St. Helens, locul de baştină al familiei soţiei sale, pentru a nu pierde calitatea de cetăţean român. În 1957 a publicat cartea „Policy for the West”. A fost un membru activ al Bisericii Greco-Catolice. Regimul comunist a închis bisericile în 1948, dar Raţiu a vorbit tot timpul despre dreptul Bisericii de a exista şi despre rolul capital pe care l-a avut Biserica Greco-Catolică în păstrarea identităţii româneşti în Transilvania sub dominaţia austro-ungară.

Ion Raţiu, primul preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi

În 1955 el a început editarea buletinului de ştiri în engleză, „Free Romanian Press”, pentru a informa Occidentul despre situaţia din ţară. După 20 de ani a transformat această publicaţie în revista cu acelaşi nume scrisă în engleză şi română. În 1965 s-a înfiinţat Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia al cărui preşedinte a fost ales. Până în 1975 a funcţionat în Comitet Naţional Român. A continuat lupta începută lansând la 1 Decembrie 1980 un apel românilor, iar în 3 zile mai târziu s-a înfiinţat Uniunea Românilor Liberi la Geneva. Cartierul său general din Londra, din Regent Street, a devenit Centrul Cultural Român. După semnarea Actului final de la Helsinki în 1975 s-a creat un cadru juridic legal de intervenţii în domeniul drepturilor omului. La Paris s-a reorganizat Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, s-a creat Grupul Românilor Liberi, apoi prima Asociaţie a Foştilor Deţinuţi Politici din România. La Londra a iniţiat organizarea UMRL alături de Iolanda Strănescu, Ion Varlam, George Ross, Ion Ghica şi Mihai Rici. Uniunea a editat publicaţia „Românul Liber”. S-au făcut memorii către cancelariile occidentale, s-au trimis la postul de radio „Europa Liberă”, cel mai ascultat atunci în România, proteste, scrisori deschise şi comentarii asupra evenimentelor din ţară. Se dorea ca exilul să însemne o cutie de rezonanţă a celor rămaşi în ţară şi să acţioneze în locul lor. Încă de la început scopul şi deviza UMRL a fost „pentru libertate şi democraţie în România”. Sub acest slogan s-a desfăşurat lupta contra regimului comunist şi în special contra lui Ceauşescu. Sub acelaşi slogan luptă şi azi. A atras ura lui Ceauşescu care a ordonat Securităţii să-l asasineze.

După Revoluţia din 1989, odată cu revenirea lui Ion Raţiu în ţară, ponderea activităţii organizaţiei devine cea politică. UMRL iniţiază împreună cu Alianţa Civică FDAR (Forumul Democratic Antitotalitar) precursorul Convenţiei Democrate Române. Pe plan extern Ion Raţiu duce o activitate asiduă de „lobby” pentru primirea României în NATO.

UMRL e cofondator la Amnesty International. Ea are la această oră mai multe filiale în Bucureşti, în judeţul Prahova, în Australia, în Cleveland, Statele Unite ale Americii şi la Londra, Marea Britanie. După moartea tatălui său, Nicolae Raţiu a fost ales la Congresul VII-24/25 iunie 2000 noul preşedinte de către UMRL.

Vânat de Ceauşescu

În august 1989 în timp ce făcea lobby în Congresul American pentru înăsprirea sancţiunilor regimului din România, Raţiu a primit un telefon la Washington prin care era alertat de poliţia germană şi belgiană că o echipă de agenţi feminini se deplasează la Londra pentru a-l asasina la ordinele Elenei Ceauşescu. Se presupunea că femeile lucrau pentru Departamentul de Informaţii Externe. În vârstă de 72 de ani, a primit afirmaţia cu calm: „Sunt obişnuit cu ameninţările cu moartea prin telefon, dar voi fi vigilent cu doamnele de la DIE”. Românii îl păstrează în memorie cu părul său alb şi cu slăbiciunea pentru papioane. În decembrie ’89 a iniţiat o largă campanie de ajutorare a României coordonată de Relief Fund for Romania, ce a adus în ţară în 1990 medicamente, alimente şi îmbrăcăminte de peste 10 milioane de lire sterline. Din 1990 salariul său de deputat a fost donat unei şcoli de handicapaţi neuromotori. În ţară nu s-a putut întoarce decât în ianuarie 1990, pentru prima dată după 50 de ani. La întoarcere, a candidat la preşedinţie sub sloganul „Dreptate socială şi morală creştină”, dar românii nu l-au înţeles. Eşecul i-a provocat o mare dezamăgire. Şi nu au lipsit violenţele împotriva sa. Mai întâi în campania electorală, apoi la venirea minerilor la Bucureşti în 1990. Cu toate că nu a câştigat alegerile, a fost senator de Turda şi s-a stabilit cu soţia la Bucureşti. A pus bazele ziarului „Cotidianul”, fiind totodată angajat în numeroase acţiuni caritabile. Ultima sa dorinţă a fost să fie înmormântat la Turda.”

#BibliotecaMunicipalaTeodorMurasanuTurda #BMTMTurda #IonRatiu #Turda #DanaDeac