VIDEO: Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului de Recuperare
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările pentru creșterea siguranței pacienților Spitalului de Recuperare
Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările ce au vizat creșterea siguranței pacienților internați în Spitalul Clinic de Recuperare, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Este o nouă reușită care ne bucură și care dovedește, o dată în plus, preocuparea noastră constantă pentru creșterea calității infrastructurii medicale și asigurarea unor condiții optime de investigare, tratare și cazare pentru pacienții care se adresează spitalelor noastre, și nu numai.”
Printre principalele lucrări executate la nivelul corpului A se numără noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică la demisol, parter și etajele 1-10. De asemenea, a fost instalat un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la etajele 1-9, precum și un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la demisol, parter și etajele 1-10, dar și în corpurile B-I.
Totodată, zona ATI de la etajul 8 dispune de o nouă instalație de ventilare și tratare a aerului, iar pentru etajele 1, 2, 7 și 8 a fost creată o instalație nouă de fluide medicale.
Nu în ultimul rând, au fost instalate centralele de tratare a aerului, a fost amenajată platforma pentru grupul electrogen și a fost instalat acest echipament.
Lucrările au fost realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, investiția având o valoare de 13.235.422,97 de lei, cu TVA inclus.
Biroul de presă
19 februarie 2024