AHC Potaissa Turda a efectuat primul antrenament din nou al competițional! Turda Arena va găzdui un turneu amical puternic cu echipele: CS DINAMO BUCUREȘTI, USAM NIMES și BEȘIKTAȘ ISTANBUL



💛💙 „Magnificii” s-au întors unde le stă cel mai bine – pe suprafața de joc!💛💙
➡ Astăzi s-a desfășurat primul antrenament din noul an competițional!
🔜 Urmează o perioadă de pregătire fizică, la începutul lunii august fiind programat primul turneu amical!
📅 ‼️ Pe 16 și 17 august va fi un puternic turneu amical în Turda Arena! Vor participa AHC POTAISSA TURDA, CS DINAMO BUCUREȘTI, USAM NIMES și BEȘIKTAȘ ISTANBUL!
💯 𝙷𝙰𝙸 𝚃𝚄𝚁𝙳𝙰!!! 𝙷𝙰𝙸 𝙿𝙾𝚃𝙰𝙸𝚂𝚂𝙰!!! 💯
Alături de Flaviu Sâsâeac, președintele AHC Potaissa Turda şi Horațiu Gal, antrenorul echipei, am avut plăcerea de a participa la conferința organizată la Turda Arena, cu ocazia începerii noului sezon de handbal şi la primul antrenament al echipei din acest sezon.
Pe această cale, felicit echipa de handbal pentru performanțele deosebite obținute în sezonul trecut şi pentru calificarea în cupele europene. Aceste realizări reprezintă o sursǎ de mândrie pentru oraşul nostru şi un exemplu de dedicare, muncǎ şi ambiție.
Am convingerea cǎ vom ajunge unde ne dorim şi mă bucur să văd că Sala Polivalentǎ Turda Arena este gazda evenimentelor sportive de excepție și un loc de întâlnire și socializare pentru întreaga comunitate.”, a transmis Primarul municipiului Turda, Matei Cristian.
©️📷 Marius Romilă/www.ActionFoto.ro

