Autorizații de construire și certificate de urbanism emise într-o singură zi la CJ Cluj. „Black Friday” administrativ!
„BLACK FRIDAY” administrativ la Consiliul Județean Cluj!
Autorizații de construire și certificate de urbanism emise într-o singură zi
Consiliul Județean Cluj se adaptează și în acest an trendului perioadei de reduceri, prin diminuarea timpilor de emitere a documentelor depuse online.
Drept urmare, toate cererile de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire depuse în intervalul 11.11.2024 – 15.11.2024 (ora 12:00), către Consiliul Județean Cluj, prin intermediul platformei Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi), vor fi emise în termen de maxim 24 ore de la depunere.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Având în vedere succesul de anul trecut al campaniei similare inițiate, când au fost emise, în decurs de cinci zile, nu mai puțin de 45 de acte de urbanism online, am decis să o reluăm și în 2024. Este o nouă provocare pe care ne-am asumat-o și prin care dorim să atragem atenția cetățenilor asupra beneficiilor digitalizării serviciilor publice și a importanței eliminării hârtiei și a cozilor de la ghișeu”.
Toate documentele emise online de Consiliul Județean Cluj au valabilitate juridică, semnătura electronică integrată, plata făcându-se online.
Biroul de presă