Ziua Porților Deschise la Direcția de Asistență Socială Câmpia Turzii – O lecție despre solidaritate și implicare



Ziua Porților Deschise la Direcția de Asistență Socială Câmpia Turzii – O lecție despre solidaritate și implicare 🤝
Astăzi, 18 martie 2025, Direcția de Asistență Socială Câmpia Turzii a organizat Ziua Porților Deschise, marcând Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Evenimentul a fost o oportunitate de a aduce mai aproape de comunitate realitatea muncii în asistența socială și impactul pe care aceasta îl are asupra persoanelor vulnerabile.
📍 În Sala de Ședințe a Direcției de Asistență Socială, elevi de la Liceul Teoretic „Pavel Dan” și Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” au aflat mai multe despre rolul asistenței sociale, despre sprijinul oferit celor aflați în dificultate și despre profesioniștii care se dedică acestui domeniu. Un moment emoționant a fost întâlnirea cu o beneficiară a Centrului Respect, care a împărtășit propria experiență și modul în care sprijinul primit i-a schimbat viața. 💬
🚶♂ După sesiunea de informare, participanții au vizitat Centrul de zi Clement și Centrul de zi Carine, unde au descoperit activitățile desfășurate și au interacționat cu specialiști și beneficiari.
🙏 Mulțumim tuturor celor implicați pentru deschidere, interes și implicare! Acest eveniment a fost un pas important spre consolidarea solidarității și sprijinului în comunitatea noastră. 💙
Direcția Relații cu Comunitatea

