Primăria Turda, înștiințare PAID: persoanele fizice și juridice sunt obligate să iși asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinația de locuință aflate în proprietate



MUNICIPIUL TURDA
DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE
C O M U N I C A T
În scopul aplicării unitare a prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând cont de prevederile art. 3 alin. 1 al actului normativ invocat, conform căruia „persoanele fizice şi juridice asigură împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, înregistrate cu această destinaţie în evidenţele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi pentru care s-a păstrat în fapt destinaţia de locuinţă”,
Vă aducem la cunoștință faptul că persoanele fizice și juridice sunt obligate să iși asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcțiile cu destinația de locuință aflate în proprietatea acestora și inregistrate în evidența organelor fiscale.
De asemenea, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor prevăzute în actul normativ menționat, constituie contravenție și atrage aplicarea de sancțiuni conform prevederilor Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta inștiințare este valabilă doar dacă până la data primirii prezentei nu s-a încheiat încă asigurarea obligatorie a locuințelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
CONDUCATOR ORGAN FISCAL LOCAL,
GABRIELA SALAGEAN










