Prefectura Cluj: atenție la incendiile care se pot produce în locuințe!



🔴 𝐀𝐓𝐄𝐍𝐓̦𝐈𝐄 𝐋𝐀 𝐈𝐍𝐂𝐄𝐍𝐃𝐈𝐈𝐋𝐄 𝐂𝐀𝐑𝐄 𝐒𝐄 𝐏𝐎𝐓 𝐏𝐑𝐎𝐃𝐔𝐂𝐄 𝐈̂𝐍 𝐋𝐎𝐂𝐔𝐈𝐍𝐓̦𝐄 🔴
În contextul temperaturilor foarte scăzute din această perioadă, 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐂𝐋𝐔𝐉 reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță la utilizarea surselor de încălzire din locuințe.
Potrivit datelor transmise la nivel național, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii militari au intervenit în peste 𝟒.𝟕𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢, majoritatea pentru acordarea primului ajutor și stingerea incendiilor. O parte semnificativă dintre aceste evenimente este asociată folosirii necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire.
Pentru prevenirea incendiilor și a altor situații de risc, cetățenii sunt rugați să utilizeze sursele de încălzire conform instrucțiunilor, să evite improvizațiile și să nu lase mijloacele de încălzire nesupravegheate. De asemenea, coșurile de fum trebuie curățate periodic, iar focul din sobă trebuie stins înainte de culcare. Este recomandată aerisirea locuințelor, inclusiv în zilele foarte reci, pentru a preveni acumularea de gaze periculoase.
Respectarea acestor măsuri simple poate preveni evenimente grave și poate contribui la protejarea vieții, a bunurilor și a celor dragi.
📌 În caz de urgență, apelați 𝟏𝟏𝟐.











