ACCIDENT mortal pe Turda – Cluj, în zona Vâlcele. Un motociclist din Câmpia Turzii și-a pierdut viața!




ACCIDENT mortal pe Turda – Cluj, în zona Vâlcele. Un motociclist din Câmpia Turzii și-a pierdut viața!
Un motociclist în vârstă de 36 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, și-a pierdut viața sâmbătă după-amiază într-un grav accident rutier produs pe DN1-E60, în zona Vâlcele.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, șoferul unui autocamion ar fi efectuat un viraj la stânga fără să acorde prioritate motociclistului care circula din sens opus.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din comuna Feleacu, conducea un autocamion pe direcția Cluj-Napoca – Turda. La un moment dat, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, fără să acorde prioritate de trecere motociclistului care conducea din sens opus, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Câmpia Turzii.
Impactul a fost extrem de violent, în urma coliziunii motocicleta fiind cuprinsă integral de flăcări.
Din păcate motociclistul din Câmpia Turzii a decedat
La sosirea echipajelor de intervenție, motociclistul era în stare critică. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.
La intervenție au participat pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul în zona accidentului s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens de mers.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.











