După zilele de caniculă, vremea se schimbă radical în Cluj. Cod galben și portocaliu de furtuni




După zilele de caniculă, vremea se schimbă radical în Cluj. Cod galben și portocaliu de furtuni
După mai multe zile cu temperaturi ridicate și vreme caniculară, județul Cluj intră într-un episod de instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis, vineri, avertizări cod galben și cod portocaliu pentru fenomene meteo severe, valabile până în această seară.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, codul galben este valabil vineri, 7 august, până la ora 23:00 și vizează inclusiv județul Cluj.
În intervalul avertizat sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii. Rafalele de vânt pot ajunge la 50–70 km/h, iar izolat pot depăși 80 km/h.
Meteorologii avertizează și asupra posibilității producerii de grindină de mici dimensiuni, cu diametrul de aproximativ 1–2 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, se pot acumula între 15 și 20 l/mp, iar în special în zonele montane cantitățile de apă pot ajunge, izolat, la 30–50 l/mp.
Cod portocaliu în zona montană a județului Cluj
Situația este mai severă în zona montană a județului Cluj, care se află sub cod portocaliu de vreme instabilă, tot până la ora 23:00.
Aici sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de 70–90 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii și posibil mari, cu diametrul de 2–4 centimetri.
Cantitățile de apă pot ajunge, în intervale scurte, la 25–40 l/mp, iar izolat pot depăși 50 l/mp.
Schimbarea vremii vine după perioada de caniculă din județul Cluj, temperaturile urmând să scadă pe fondul pătrunderii masei de aer instabil.
Autoritățile recomandă populației să fie atentă în perioadele de manifestare a furtunilor, să evite deplasările dacă acestea nu sunt necesare și să nu staționeze în apropierea copacilor, stâlpilor sau a altor elemente care pot fi doborâte de vânt.









