inTurda.ro

Tag "aprilie 2020"

 Breaking News
    INS: Rata anuală a inflatiei a coborât la 2,3% în luna mai, de la 2,7% în aprilie

INS: Rata anuală a inflatiei a coborât la 2,3% în luna mai, de la 2,7% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai a acestui an, de la 2,7% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Preţurile de consum în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de

Citeste tot articolul
    VIDEO: Ședința Consiliului Local Turda din data de 30 aprilie 2020

VIDEO: Ședința Consiliului Local Turda din data de 30 aprilie 2020

Vezi mai jos ordinea de zi: PROIECTUL ORDINII DE ZI AL  ŞEDINŢEI  ORDINARE A  CONSILIULUI  LOCAL al   MUNICIPIULUI   TURDA DIN   DATA   DE   30 APRILIE 2020 – ORA 13,00  –   Prezentarea procesului verbal al şedinţei ordinare precedente;   Probleme ale Direcţiei Economice: 2.1. PROIECT DE HOTARARE privind execuţia bugetului pe trimestrul I 2020. – iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.   Probleme ale Biroului Resurse Umane: 3.1. PROIECT DE

Citeste tot articolul
    23 de nou născuți au venit pe lume în luna aprilie la Spitalul Municipal Turda

23 de nou născuți au venit pe lume în luna aprilie la Spitalul Municipal Turda

23 de nou născuți au venit pe lume la maternitatea Spitalului Municipal Turda, secția de obstetrică-ginecologie în luna aprilie 2020. Viața merge înainte, în ciuda pandemiei de COVID19. În luna aprilie s-au născut la Turda 23 de nou-născuți, dintre care 5 chiar în această săptămână. În luna martie 2020 s-au născut 25 de copii! Cum poate o femeie însărcinată să se protejeze împotriva virusului COVID-19? Femeia însărcinată ar trebui să

Citeste tot articolul
    O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 187 teste la cerere, unul singur pozitiv.

O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 187 teste la cerere, unul singur pozitiv.

O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca Laboratorul de Genetică Medicală – IMOGEN, din cadrul spitalului, a testat 3727 pacienți pentru determinarea infecției cu noul coronavirus, din care au fost: ❌ 437 pozitive; ✅ 3.138 negative; 🔵 47 incerte; 🔵 105 în lucru. Pentru județul Cluj au fost efectuate 1.107 de teste, iar colegii noștri sunt un real sprijin pentru regiunea de Nord-Vest a țării, prelucrând probe din județele:

Citeste tot articolul
    Consiliul Local Turda convocat în ședință ordinară online în 30.04.2020. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Local Turda convocat în ședință ordinară online în 30.04.2020. Vezi ordinea de zi!

R O M Â N I A JUDEŢUL  CLUJ MUNICIPIUL TURDA CONSILIUL LOCAL       PROIECTUL ORDINII DE ZI AL  ŞEDINŢEI  ORDINARE A  CONSILIULUI  LOCAL al   MUNICIPIULUI   TURDA DIN   DATA   DE   30 APRILIE 2020 – ORA 13,00  –   Prezentarea procesului verbal al şedinţei ordinare precedente;   Probleme ale Direcţiei Economice: 2.1. PROIECT DE HOTARARE privind execuţia bugetului pe trimestrul I 2020. – iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei

Citeste tot articolul
    Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii convocat în ședință ordinară în data de 30.04.2020

Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii convocat în ședință ordinară în data de 30.04.2020

DISPOZIȚIE Nr. _256_ din _24.04.2020_ privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în ședință ordinară   Primarul Municipiului Câmpia Turzii; În conformitate cu prevederile art.133 și art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; Ținând seama de dispozițiile art.155 și art.196 alin.(1) lit.b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;   DISPUNE:   Art.1 Se convoacă în ședință ordinară, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, pentru ziua de joi, 30.04.2020 ora

Citeste tot articolul
    Programul #online al Teatrului National Aureliu Manea Turda pentru perioada 20 aprilie – 1 mai 2020

Programul #online al Teatrului National Aureliu Manea Turda pentru perioada 20 aprilie – 1 mai 2020

Citeste tot articolul
    StațiAcasă. Începând de ASTĂZI cresc amenzile pentru cei care încalcă ordonanțele militare și restricțiile de circulație

StațiAcasă. Începând de ASTĂZI cresc amenzile pentru cei care încalcă ordonanțele militare și restricțiile de circulație

Începând de joi, 2 aprilie, intră în vigoare ordonanţa de urgenţă care prevede amenzi mai mari pentru persoanele care nu respectă regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit unui comunicat al GCS, în Monitorul Oficial al României a fost publicată, marţi, OUG prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă. Astfel, amenzile pentru persoanele

Citeste tot articolul