inTurda.ro

Tag "covid19"

 Breaking News
    80 milioane Euro pentru fermierii afectați de COVID19. Fermierii pot primi 5.000 de euro, iar procesatorii 50.000 de euro

80 milioane Euro pentru fermierii afectați de COVID19. Fermierii pot primi 5.000 de euro, iar procesatorii 50.000 de euro

România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 de milioane de euro, pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros (foto). El a precizat că sprijinul va fi sub forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisia Europeană se va face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor. „Ieri am primit o comunicare

Citeste tot articolul
    COMUNICAT DE PRESĂ: IMM INVEST – un program de succes al guvernului PNL. Peste 32000 de aplicatii

COMUNICAT DE PRESĂ: IMM INVEST – un program de succes al guvernului PNL. Peste 32000 de aplicatii

COMUNICAT DE PRESĂ IMM INVEST – un program de succes al guvernului PNL   Aplicația pentru IMM INVEST, lansată in data de 28 aprilie 2020, a înregistrat peste 32 000 de aplicații în numai câteva zile. Cifrele arată că programul este unul dorit cu adevărat de întreprinzători și începutul este un adevărat succes. Prin acest program, guvernul PNL susține capitalul și economia privata. Plafonul maxim de garantare alocat este de 15

Citeste tot articolul
    Personalul administrativ și medical al Spitalului Municipal Câmpia Turzii este NEGATIV la testarea pentru COVID 19!

Personalul administrativ și medical al Spitalului Municipal Câmpia Turzii este NEGATIV la testarea pentru COVID 19!

Personalul administrativ și medical al Spitalului Municipal Câmpia Turzii este NEGATIV la testarea pentru COVID 19! Ultimele 115 teste pentru angajații aparținând următoarelor sectoare de activitate au fost confirmate ca fiind negative: pediatrie, bucătărie, chirurgie, ginecologie și administrativ. Un total de 167 de persoane au fost testate urmare a confirmarii COVID 19 la trei dintre asistentele medicale din cadrul sectiei paleative. „Această stopare a răspândirii infecției se datoreaza în principal

Citeste tot articolul
    O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 187 teste la cerere, unul singur pozitiv.

O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. 187 teste la cerere, unul singur pozitiv.

O lună de testări COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca Laboratorul de Genetică Medicală – IMOGEN, din cadrul spitalului, a testat 3727 pacienți pentru determinarea infecției cu noul coronavirus, din care au fost: ❌ 437 pozitive; ✅ 3.138 negative; 🔵 47 incerte; 🔵 105 în lucru. Pentru județul Cluj au fost efectuate 1.107 de teste, iar colegii noștri sunt un real sprijin pentru regiunea de Nord-Vest a țării, prelucrând probe din județele:

Citeste tot articolul
    EDO Garage își redeschide porțile din 4 Mai cu măsuri anti-COVID-19!

EDO Garage își redeschide porțile din 4 Mai cu măsuri anti-COVID-19!

Stimați clienți, vă anunțăm că de luni, 4.05.2020, activitatea la Service Edo Garage va fi reluată cu o ofertă specială: Verificare instalație climă plus încărcare în limita a 300 de grame: 150 RON; Reducere 50% la curățare cu ozon profesional* (program de 45-50 de minute); Inspecție mecanică și generală a mașinii în 10 puncte, pentru siguranța și confortul dumneavoastră; Mașină la schimb pentru reparațiile efectuate în service-ul nostru. Pentru condițiile ofertei și alte detalii, vă invităm să ne

Citeste tot articolul
    Spitalul Municipal Turda: informare privind situatia COVID19 in perioada 24-29 aprilie 2020

Spitalul Municipal Turda: informare privind situatia COVID19 in perioada 24-29 aprilie 2020

BULETIN INFORMATIV pentru perioada 24-29 aprilie 2020 ➡ Numărul total de pacienți care s-au adresat Spitalului Municipal Turda a fost aproximativ 230 ➡ Nr. de pacienti testati COVID-19 – 41 – Nr. pacienți cu rezultat negativ – 20 – Nr. pacienți cu rezultat pozitiv – 0 – Nr. teste în curs de validare – 21 ➡ Nr. personal medical testat COVID-19 – 41 – Nr. personal medical cu rezultat negativ (neinfectați) – 11

Citeste tot articolul
    Federatia Română de Fotbal a anulat toate cele 31 de competiții de copii, juniori și grassroots din sezonul 2019/2020

Federatia Română de Fotbal a anulat toate cele 31 de competiții de copii, juniori și grassroots din sezonul 2019/2020

Toate cele 31 de competiții de copii, juniori și grassroots din sezonul 2019/2020, organizate pe teritoriul României, au fost anulate, cu excepția Ligii Elitelor U19. Federația Română de Fotbal, în urma consultărilor avute cu reprezentanții cluburilor, a decis să încheie sezonul competițional pentru copii și juniori. Singura competiție care rămâne întreruptă este Liga Elitelor U19, a cărei câștigătoare are dreptul de a participa în UEFA Youth League. În urma consultărilor

Citeste tot articolul
    Informare de presă: Spitalul Polaris Medical – de acum, în prima linie cu lupta împotriva COVID-19

Informare de presă: Spitalul Polaris Medical – de acum, în prima linie cu lupta împotriva COVID-19

Consiliul Județean Cluj și Spitalul Polaris Medical anunţă încheierea contractului de colaborare în vederea combaterii COVID-19. Luni, 27 aprilie a.c., a fost semnat documentul prin care Spitalul Polaris Medical devine o extensie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Astfel, creşte adresabilitatea către serviciile medicale destinate pacienţilor cu COVID-19 prin suplimentarea cu 180 de locuri. Valoarea chiriei lunare ce va fi plătită de Consiliul Judeţean Cluj, potrivit evaluării unui expert al Asociaţiei

Citeste tot articolul
    ORDONANȚA MILITARĂ nr. 10 din 27.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 10 din 27.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

❗ORDONANȚA MILITARĂ nr. 10 din 27.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19❗ 🔴Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în situațiile prevăzute mai jos. (2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare

Citeste tot articolul
    Testări la cerere pentru determinarea infecției cu coronavirus la Spitalul de Boli Infecțioase!

Testări la cerere pentru determinarea infecției cu coronavirus la Spitalul de Boli Infecțioase!

Vă aducem la cunostință că, începând din data de 13.04.2020, se pot efectua testări la cerere pentru determinarea infecției cu coronavirus, contracost la prețul de 290 lei testarea. Persoanele care doresc aceste servicii de testare la cerere se vor putea programa telefonic la Punctul de lucru al Laboratorului de Analize Medicale, situat pe strada V. Babeș, nr. 1, la numarul de telefon 0264-597.852 interior 1479 sau telefon mobil 0741 164 466. Programările se pot efectua

Citeste tot articolul
    OFICIAL: Numărul pacienților și medicilor testați la Spitalul Municipal Turda

OFICIAL: Numărul pacienților și medicilor testați la Spitalul Municipal Turda

BULETIN INFORMATIV pentru perioada 17-23 aprilie 2020 ➡ Numărul total de pacienți care s-au adresat Spitalului Municipal Turda a fost de aproximativ 200. ➡ Numărul de pacienți testați COVID-19: 43 – Număr pacienți cu rezultat negativ: 43 – Număr pacienți cu rezultat pozitiv: 0 ➡ Număr – personal medical testat COVID-19: 81 – Număr personal medical cu rezultat negativ (neinfectați): 81 – Număr personal medical cu rezultat pozitiv (infectați): 0 ➡ Numărul total de

Citeste tot articolul
    9080 lei s-au adunat până acum din licitații și donații în cadrul proiectului #TurdaMergeMaiDeparte

9080 lei s-au adunat până acum din licitații și donații în cadrul proiectului #TurdaMergeMaiDeparte

9080 lei s-au adunat până acum în cadrul celor 2 campanii de licitaţii organizate. Aceasta e reuşita unor cuvinte simple: SOLIDARITATE, ÎMPREUNĂ. Pentru că oricât ne-am strădui noi, echipa #TurdaMergeMaiDeparte, nu am fi reuşit fără voi, cei care vă implicaţi alături de noi. Vă mulţumim! Suntem siguri că vom mai putea face lucruri frumoase până se termină pandemia aceasta nenorocită. Şi am spus lucruri frumoase, şi nu am spus doar

Citeste tot articolul
    La Câmpia Turzii începe distribuirea tichetelor sociale pentru copiii ai căror părinți au fost afectați de starea de urgență

La Câmpia Turzii începe distribuirea tichetelor sociale pentru copiii ai căror părinți au fost afectați de starea de urgență

La inițiativa primarului, Dorin Nicolae LOJIGAN și în conformitate cu HCL 64/15.04.2020, privind aprobarea metodologiei de acordare a tichetelor sociale pentru produse alimentare, copiii din Municipiul Câmpia Turzii ai căror părinți au fost afectați de implementarea stării de urgență pe teritoriul României, ca urmare a pandemiei globale de coronavirus, au dreptul să primească tichete sociale alimentare, în valoare de 50 de lei. Tichetele sociale pentru produse alimentare sunt ajutoare excepționale

Citeste tot articolul
    NOAH s-a alăturat campaniei împotriva COVID19 lansată de Beard Brothers, alegând să susțină Spitalul din Câmpia Turzii

NOAH s-a alăturat campaniei împotriva COVID19 lansată de Beard Brothers, alegând să susțină Spitalul din Câmpia Turzii

NOAH s-a alaturat campaniei impotriva Covid-19, contribuind la achizitionarea echipamentelor de protectie necesare spitalelor din prima linie din Campia-Turzii. Ne inclinam! Sustine lupta din orasul tau si participa activ. Doneaza si tu: Titular Conturi – Asociatia Beard Brothers: #Cluj: RO58BTRLRONCRT0249735201 cu specificatia Cluj Napoca Judetul Cluj – RO31BTRLRONCRT0249735202 (cu specificatia orasului: #ClujNapoca #Turda, #CampiaTurzii, #Dej, #Gherla, #Huedin) #Arad: RO74BTRLRONCRT0249735204 cu specificatia Arad #Brasov: RO04BTRLRONCRT0249735203 cu specificatia Brasov #Suceava: RO47BTRLRONCRT0249735205 cu specificatia Suceava sau prin #BTPay la numarul 0739

Citeste tot articolul
    ANPC: Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici din ambalaje

ANPC: Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici din ambalaje

Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici de contaminare din ambalaje alimentare, a scris miercuri pe Facebook directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel. „Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a

Citeste tot articolul
    Klaus Iohannis: O relaxare va fi făcută în paşi, după 15 mai!

Klaus Iohannis: O relaxare va fi făcută în paşi, după 15 mai!

Klaus Iohannis a convocat premierul şi mai mulţi membri ai Guvernului la Palatul Cotroceni pentru a evalua măsurile privind gestionarea epidemiei de COVID-19. Şedinţa a avut loc, astăzi, 21 aprilie 2020. Principalele declaraţii făcute de preşedintele Klaus Iohannis după şedinţa de evaluare de astăzi: Dragi români, în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru aţi respectat măsurile impuse de autorităţi în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros că am

Citeste tot articolul
    Competițiile sportive ar putea fi reluate abia peste 3 luni! Mesajul lui Raed Arafat

Competițiile sportive ar putea fi reluate abia peste 3 luni! Mesajul lui Raed Arafat

Sărbătoarea Paștelui a trecut astfel că multă lume se întreabă când se vor relua și competițiile sportive din țara noastră. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a lăsat de înțeles luni că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de trei luni! ”Măsurile de izolare functionează și presiunea pe spitale e redusă. Măsurile de relaxare nu înseamnă reluarea competițiilor sportive, deschiderea mall-urilor și a centrelor comerciale. Ne gândim după următorele 3 luni să redeschidem. Este o

Citeste tot articolul
    Știri pozitive în contextul pandemiei de coronavirus. 21 aprilie 2020.

Știri pozitive în contextul pandemiei de coronavirus. 21 aprilie 2020.

Stirile pozitive ale diminetii: – Procentul cazurilor grave, din total cazuri active, la nivel global, a scazut la 3%, de la 4%. – Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei în Italia, numărul cazurilor active, persoane care sunt infectate în prezent, a scăzut. – Napoli a raportat zero noi cazuri si zero decese in ultimele 24 de ore. – Pentru prima oara din 2 aprilie, numarul deceselor din statul New

Citeste tot articolul
    Asociația Beard Brothers uimește din nou! Au donat un aparat de testare COVID19 și 2000 kit-uri de testare către Spitalul de Boli Infecțioase

Asociația Beard Brothers uimește din nou! Au donat un aparat de testare COVID19 și 2000 kit-uri de testare către Spitalul de Boli Infecțioase

Livrarea #10 Astazi, am livrat, catre Spitalul Clinic De Boli Infectioase Cluj, un aparat de testare COVID-19, Lifotronic eECL-8000 Automated ECL Immunoassay Analyzer + 2000 de kit-uri de testare. Acest aparat este de ultima generatie, produs de Lifotronic Technologies in Shenzhen, China, acreditat de Ministerul Sanatatii din China, metoda de testare facuta prin Lifotronic ECL-8000 pentru COVID-19 fiind inclusa in Protocolul de diagnosticare si tratament a infectiei cu virusul SARS-Cov-2 emisa de autoritatile

Citeste tot articolul
    Spitalul Turda functioneaza normal. Mai multe cazuri diagnosticate pozitiv cu COVID-19 care au staționat în zona de triaj

Spitalul Turda functioneaza normal. Mai multe cazuri diagnosticate pozitiv cu COVID-19 care au staționat în zona de triaj

Informare – 16.04.2020 – Spitalul Municipal Turda ➡ Activitatea medicală se desfășoară în condiții cvasinormale, majoritatea pacienților care se internează în spital sunt testați COVID-19, cei pozitivi fiind îndrumați către spitalele din Cluj-Napoca, unde se tratează pacienții cu coronavirus. ➡ Deocamdată NU există cazuri internate cu COVID-19 și nici personal medical infectat la Spitalul Municipal. ➡ De două zile a început o campanie masivă de testare a întreg personalului medical,

Citeste tot articolul