inTurda.ro

Gradina Zoologică Turda și Salina Turda, în atenția Grațielei Gavrilescu, Ministrul Mediului

Gradina Zoologică Turda și Salina Turda, în atenția Grațielei Gavrilescu, Ministrul Mediului

Gradina Zoologică Turda și Salina Turda, în atenția Grațielei Gavrilescu, Ministrul Mediului
mai 09
09:02 2019

Primarul Municipiului Turda, Matei Cristian, a participat la semnarea contractului ,,Extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă și sistem de canalizare menajeră în Municipiul Turda, Zona de Sud”(CL6), contractul cu cea mai mare valoare din cadrul “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020”

“La eveniment a fost prezent ministrul Mediului, doamna Grațiela Gavrilescu, aflată într-o vizită de lucru în zona Turda – Câmpia Turzii, obiectivele vizitate fiind atât Stația de Epurare a apelor uzate de la Câmpia Turzii, dar și Salina Turda. Pe lângă aprecierile doamnei ministru cu privire la obiectivele menționate cât și cu privire la alte investiții ce au fost sau vor fi realizate, domnia sa și-a exprimat toată deschiderea în vederea asigurării sprijinului necesar pentru obținerea finanțării și realizarea unor proiecte benefice pentru Turda cum ar fi proiectul de extindere al zonei vizitabile a Salinei, Grădina Zoologică sau Centrul multifuncțional din Băi.“, a transmis Primarul Matei Cristian.

A fost o onoare pentru mine să reprezint Guvernul României la semnarea contractului pentru realizarea acestei investiții deosebit de importantă pentru municipiul Turda și județul Cluj“, a transmis Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu.


Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Foto/VIDEO: Vernisajul expoziției de pictură “Mărturii artistice itinerante”

Vernisajul expoziției de pictură “Mărturii artistice itinerante” În perioada 7 – 16 mai Galeria de Artă “Valer Suciu” găzduiește expoziția...

Închide