inTurda.ro

ISU Cluj despre prevenirea izbucnirii unui INCENDIU în bucătărie

ISU Cluj despre prevenirea izbucnirii unui INCENDIU în bucătărie

ISU Cluj despre prevenirea izbucnirii unui INCENDIU în bucătărie
februarie 21
16:19 2025

Numeroase incendii de apartament izbucnesc din cauza neglijenței în bucătărie. În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale, este important să supravegheați aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcțiune, să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără și să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor.

 

În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:

• Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!

• Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.
Stingeți flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

• Nu vă grăbiți să puneți mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteți scăpa din mâini, riscând să vă stropiți cu uleiul încins. Lasați tigaia pe aragaz și deschideți larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.

• Dacă nu reușiți să stingeți flăcările, iar acestea se extind, evacuați persoanele din locuință, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112, pentru intervenția pompierilor.

Totul pornește însă de la prevenirea situațiilor de urgență!

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Multinațională, expertă în asamblarea cablurilor pentru diferite industrii: automotive, medical, semi-conductori, angajează pentru TURDA

Multinațională, expertă în asamblarea cablurilor pentru diferite industrii: automotive, medical, semi-conductori, angajează pentru TURDA OPERATORI PRODUCȚIE Condiții de lucru: 2...

Închide