inTurda.ro

Noul magazin Lidl „centru” se deschide în Turda. Locația va fi inaugurată pe 28 mai!

 Breaking News

Noul magazin Lidl „centru” se deschide în Turda. Locația va fi inaugurată pe 28 mai!

Noul magazin Lidl „centru” se deschide în Turda. Locația va fi inaugurată pe 28 mai!
mai 26
10:34 2026

Un nou magazin Lidl se deschide în centrul Turzii. Locația, așteptată de mulți turdeni, va fi inaugurată pe 28 mai

Turdenii vor avea, începând de joi, 28 mai 2026, un nou magazin Lidl, amplasat într-una dintre cele mai cunoscute zone ale orașului. Noua unitate este situată pe strada Piața Romană nr. 17 A-B, în perimetrul fostei fabrici de bere, o locație despre care s-a discutat intens în ultimii ani și care a stârnit interesul comunității locale.

Potrivit informațiilor publicate de Lidl România, magazinul își va deschide oficial porțile în data de 28 mai 2026.

Amplasarea noului supermarket în zona centrală a orașului este considerată de mulți locuitori drept un avantaj important, oferind acces mai facil la cumpărături pentru persoanele care locuiesc în cartierele din apropiere sau care tranzitează zilnic centrul municipiului.

Conform datelor prezentate de retailer, magazinul din Piața Romană va beneficia de parcare, stație de încărcare pentru vehicule electrice, sistem de reciclare și serviciile specifice rețelei Lidl.

Noua unitate comercială va deveni cel de-al doilea magazin Lidl din municipiul Turda, după cel de pe Calea Victoriei.

Deschiderea noii locații face parte din procesul de extindere a rețelei Lidl la nivel național, compania anunțând pentru anul 2026 continuarea investițiilor în dezvoltarea rețelei de magazine din România. În perioada următoare sunt în curs de deschidere, sau au fost deschise recent, următoarele locații:

  • Magazin Lidl din Arad, Ct. Ticu Dumitrescu, deschidere din 26.03.2026
  • Magazin Lidl din București, Ilioara, 54, deschidere din 30.03.2026
  • Magazin Lidl din Ghimbav, Făgărașului, 2B, deschidere din 30.03.2026
  • Magazin Lidl din Voluntari, Pipera, Nr 2-XI, deschidere din 02.04.2026
  • Magazin Lidl din Brașov, 13 Decembrie, 129D, deschidere din 02.04.2026
  • Magazin Lidl din Breaza, Griviței, 5B, deschidere din 02.04.2026
  • Magazin Lidl din Iași, Aurel Vlaicu, 87, deschidere din 23.04.2026
  • Magazin Lidl din Turda, strada Piața Romană, 17 A-B, deschidere din 28.05.2026
  • Magazin Lidl din Bacau, strada Narciselor, 14bis, deschidere din 11.06.2026

Pentru Turda, inaugurarea magazinului din Piața Romană reprezintă una dintre cele mai așteptate deschideri comerciale din ultima perioadă, mai ales datorită poziționării sale într-o zonă centrală și ușor accesibilă pentru locuitorii municipiului.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Dosar penal după ce un copil de 10 ani a fost atacat de un câine și s-a ales cu un deget secționat și multiple plăgi la cap și pe corp

Dosar penal după ce un copil de 10 ani a fost atacat de un câine și s-a ales cu un...

Închide