Mina Iosif, din Salina Turda, tot mai aproape de începerea lucrărilor



Mina Iosif, din Salina Turda, tot mai aproape de începerea lucrărilor
Modernizarea Minei Iosif este un proiect important pentru viitorul Turzii și pentru dezvoltarea turismului local. Vorbim despre unul dintre spațiile spectaculoase ale Salinei Turda, care are încă atât de multe de oferit și care merită pus în valoare la adevăratul său potențial.
Pregătirile pentru predarea amplasamentului se apropie de final. Astăzi, reprezentanții proiectantului, ai supervizorului și ai constructorului, alături de echipa de implementare a proiectului din cadrul Municipiului Turda, s-au reunit pentru a analiza stadiul documentației și pașii care mai trebuie parcurși pentru ca predarea amplasamentului să aibă loc cât mai curând, iar lucrările să poată începe.
Prin această investiție, Turda își valorifică mai mult patrimoniul și își consolidează atractivitatea turistică. Este un proiect care privește nu doar viitorul Salinei, ci și oportunitățile de dezvoltare ale orașului și comunității noastre.
„Îmi doresc ca Turda să valorifice cât mai mult potențialul pe care îl are, iar Salina Turda este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante atuuri ale orașului nostru. Modernizarea Minei Iosif face parte din această direcție.
Astăzi a avut loc o nouă întâlnire de lucru dedicată proiectului de modernizare a Minei Iosif din Salina Turda. Au fost analizate stadiul documentației și pașii care mai trebuie parcurși pentru predarea amplasamentului. Îmi doresc ca această etapă să fie încheiată cât mai curând, astfel încât să putem trece la lucrările propriu-zise.
Un proiect de asemenea amploare presupune multă pregătire, dar obiectivul este clar: să punem și mai bine în valoare Mina Iosif și să transformăm potențialul ei într-un nou punct de atracție pentru cei care vizitează Turda.
Cred că investițiile în patrimoniul și turismul orașului înseamnă și investiții în viitorul Turzii, în economia locală și în oportunitățile pe care le putem crea pentru comunitatea noastră”, a declarat Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda.













You must be logged in to post a comment.