inTurda.ro

Turda Salina Durgau a dat start cursurilor de formare profesională din cadrul proiectului Workcall , debutând cu cel de tehnician maseur la Turda şi la Şimleul Silvaniei

Turda Salina Durgau a dat start cursurilor de formare profesională din cadrul proiectului Workcall , debutând cu cel de tehnician maseur la Turda şi la Şimleul Silvaniei

Turda Salina Durgau a dat start cursurilor de formare profesională din cadrul proiectului Workcall , debutând cu cel de tehnician maseur la Turda şi la Şimleul Silvaniei
august 06
08:22 2015

proiect salina

 

 

 

 

 

 

Salina Turda a dat startul cursurilor gratuite desfășurate în cadrul proiectului Workcall (ID 143219), implementat de Forum Group, în parteneriat cu Asociația Eduteco și Agenția de Consultanță și Afaceri Română. Astfel, începând cu data de 03 august 2015, Turda Salina Durgău a demarat cursul de calificare în ocupația de tehnician maseur la Turda, adresat persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile (28 beneficiari), iar în data de 04 august 2015 o altă grupă a debutat la Șimleul Silvaniei (28 beneficiari) în aceeași meserie.

În urma absolvirii cursului, toți participanții vor beneficia de o subvenție în valoare de 500 de lei, împreună cu diploma eliberată de Autoritatea Națională pentru Calificare (ANC). De asemenea, suportul de curs și mijloacele tehnice utilizate în cadrul acestuia vor fi puse la dispoziție gratuit de către organizatori.

Meseria de maseur necesită multă atenție, dar și cunoștinte solide, de aceea este necesară o pregătire temeinică. În acest sens, cursul organizat de Turda Salina Durgău oferă șansa cursanților de a deveni buni profesioniști în acest domeniu. După absolvire, cursanții vor avea diverse oportunități de angajare în locuri precum: centre spa, hoteluri care oferă servicii de wellness, spitale sau cabinete de specialitate etc.

Proiectul Workcallse desfășoară în perioada aprilie 2014-octombrie 2015, fiind cofinanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”. Acest proiect este derulat în regiunile București-Ilfov, Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) și Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj).

Obiectivul general al proiectului constă în facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele din grupurile vulnerabile (persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, femei, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului), prin furnizarea de servicii integrate de sprijin.

În cadrul acestui proiect, Turda Salina Durgău oferă cursuri de calificare pentru meseriile de nămolar, băieș, brancardier și tehnician maseur pentru un grup țintă format din femei, romi şi persoane cu dizabilităţi. „Workcall” mai cuprinde și furnizarea serviciilor de informare, consiliere, orientare profesională și coaching pentru persoanelevulnerabile aflate în căutarea unor programe de formare profesională și/sau un loc de muncă.

 

Related Articles

Citește articolul precedent:
Compania de Apă ARIEŞ anunţă întreruperea furnizării apei potabile, în data de 07.08.2015

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Comunicat în: 05.08.2015          Compania de Apă ARIEŞ anunţă întreruperea furnizării apei potabile, în data...

Închide